Loteria gazelor! Energocom explică de ce a refuzat să cumpăre metan ieftin: Cumpărăm doar ce putem vinde

03 Dec. 2024, 12:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Dec. 2024, 12:13 // Actual //  Ursu Victor

Directorul Energocom, Victor Bînzari, a explicat deciziile companiei de a nu achiziționa gaze în primăvara și vara anului curent, când prețurile erau mai mici, menționând că aceasta face parte dintr-o strategie mai largă de evitare a riscurilor financiare. „Noi nu suntem Loteria Moldovei”. Potrivit lui Bînzari, compania cumpără doar cantitățile de gaze pe care le poate vinde ulterior, iar deciziile sunt influențate de volatilitatea pieței și experiența traderilor din regiune, care au învățat din lecțiile anilor 2022 și 2023.

„Este o strategie și evitarea riscurilor financiare este experiența traderilor din regiune. Anul 2022 și 2023 au fost ani din care am învățat mult de la companiile din Polonia, care au achiziționat gaze când prețurile erau mici, iar acum vând la prețuri mult mai mari. De aceea, noi cumpărăm doar ceea ce putem vinde”, a declarat Bînzari, în cadrul ședinței publice pe subiectul majorării tarifului la gazele naturale și impactul acesteia asupra consumatorilor și economiei naționale.

De asemenea, Vadim Ceban, președintele interimar al Moldovagaz, a adăugat că piața gazelor a fost extrem de volatilă în ultimele luni.

„În noiembrie, am văzut o creștere bruscă a cotațiilor nu din cauza temperaturilor scăzute, ci datorită creșterii consumului de energie electrică în Europa, unde sursele de energie regenerabilă nu au fost suficiente. Hidrocentralele nu au putut produce destulă energie din cauza lipsei de apă, ceea ce a dus la creșterea prețurilor la energie și gaze”, a explicat Ceban.

În prezent, Moldovagaz a asigurat 80% din volumele necesare pentru sezonul de iarnă, cu acoperire completă pentru lunile decembrie și ianuarie. Totuși, pentru lunile februarie și martie, mai sunt necesare aproximativ 160 de milioane de metri cubi de gaze, cererea din partea consumatorilor fiind principalul factor care a determinat creșterea prețurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Dec. 2025, 17:57
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
30 Dec. 2025, 17:57 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Anul 2025 a fost unul istoric pentru bursele europene, iar sectorul bancar a ieșit clar în evidență ca principalul câștigător. Piețele din Europa au crescut mai puternic decât cele din Statele Unite, relatează Mediafax.

Motorul acestei performanțe au fost acțiunile băncilor, care au avut profituri mari, ajutate de o economie mai stabilă decât se estima la începutul anului. Indicele Stoxx 600, care include cele mai importante companii listate din Europa, a urcat cu aproximativ 16% în 2025, atingând maxime istorice. Pentru comparație, acest indice a depășit chiar și evoluția pieței americane S&P 500, atunci când randamentele sunt raportate în dolari, un lucru rar în ultimii ani.

Cea mai spectaculoasă evoluție a fost înregistrată de sectorul bancar. Aici, acțiunile au crescut, în medie, cu 65%, cea mai mare majorare anuală din 1997 până în prezent, potrivit Bloomberg. Creșterea a fost susținută de mai mulți factori ușor de înțeles chiar și pentru cei care nu urmăresc zilnic piețele financiare. Băncile au obținut profituri mai mari din credite, comisioane și tranzacții financiare. În același timp, și-au controlat mai bine costurile și au returnat o parte importantă din câștiguri investitorilor sub formă de dividende.

Printre băncile care au avut un an excepțional se numără instituții mari și cunoscute la nivel european, precum Banco Santander, Société Générale  sau Commerzbank, unele fiind pe cale să încheie cel mai bun an din istoria lor bursieră.

Un alt motiv pentru care Europa a atras interesul investitorilor în 2025 este faptul că piețele europene sunt mai puțin dependente de marile companii tehnologice decât Wall Street. În SUA, o mare parte din creșterea burselor vine de la câteva nume uriașe din tehnologie, considerate de unii analiști supraevaluate.

Pe lângă bănci, și alte sectoare au avut creșteri puternice în 2025. Companiile din industria de apărare au beneficiat de majorarea cheltuielilor militare în Europa, pe fondul tensiunilor geopolitice. Firme din industria de apărare precum Rheinmetall (Germania) sau Babcock (Marea Britanie) au atins maxime istorice pe bursă. Indra Sistemas (Spania) a crescut cu aproximativ 180% într-un singur an.

De asemenea, companiile miniere au fost printre câștigători, susținute de scumpirea metalelor prețioase și industriale. Producătorul de aur și argint Fresnillo a avut una dintre cele mai bune evoluții din Europa, cu o creștere de peste 400% a acțiunilor în 2025. Și unele companii din sectorul cuprului și-au dublat valoarea. Creșterea a fost susținută de cererea generată de centrele de date și de dezvoltarea inteligenței artificiale.

În schimb, alte sectoare au avut un an dificil. Industria auto, bunurile de consum și publicitatea au fost afectate de cererea mai slabă, costuri mai mari și incertitudini economice. Companii precum Stellantis (-25%), Puma (-50%) sau grupul de publicitate WPP (-60%) au înregistrat scăderi semnificative pe bursă.

 

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII