Luna lui Eminescu: „MISTERELE NOPŢII”

28 Ian. 2023, 09:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Ian. 2023, 09:30 // Actual //  MD Bani

Grupul de presă „Realitatea” și „Vinul Muzical Mihai Eminescu” de la Mileștii Mici a lansat, duminică, 15 ianuarie curent, campania „Luna lui Eminescu”, ziua în care s-a născut și în care moldovenii îl comemorează.

MISTERELE NOPŢII

CÎND DIN STELE auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinînde,
Cu-a ei silfe şopotinde
Cu-a ei vise de amor ;
Cîte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel !
Dar pe cîte dureroase
Cîntu-i mistic le apasă,
Cîntu-i blînd, încetinel.
Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor ;
Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri,
Plîng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzînde jos.
Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl dezmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor ;
Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, pînă mor.
Cînd pe stele aurie
Noaptea doarme uşurel,
Cîte inime rîzînde,
Dar pe cîte suspinînde
Le delasă-ncetinel !
Dar aşa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plînsori.

Amintim că Realitatea.md și Bani.md vor publica zilnic o poezie din creația marelui nostru poet.

Vă invităm nu doar să le citiți, dar să și le recitați sau cântați și să le descărcați pe pagina de Facebook sau Instagram Realitatea. Cele mai reușite creații vor fi premiate cu plasarea pe albumul muzical „Vin Muzical Mihai Eminescu”.

Împreună cu Mileștii Mici, într-un omagiu, creatorului limbii noastre moderne.

*Vinul Muzical este o inovație care combină 2 tradiții și produse: Muzica și Vinul. Muzica noastră legendară e atașată de sticla de vin printr-un Qr Code, la scanarea căruia se deschide un playlist pe care îl puteți audia gratuit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Sept. 2026, 17:35
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 17:35 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Parlamentul pregătește o serie de schimbări în componența comisiilor permanente, iar una dintre cele mai importante mutări îl vizează pe deputatul PAS Marcel Spatari, care urmează să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe.

Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Biroul permanent al Parlamentului la 9 septembrie, Marcel Spatari urmează să fie desemnat președinte al Comisiei economie, buget și finanțe.

În paralel, locul lui Spatari la conducerea unei alte comisii va fi preluat de Adrian Băluțel. Documentul mai prevede că Ion Groza îl va înlocui pe Băluțel într-o funcție de vicepreședinte, iar Roman Roșca îl va înlocui pe Groza în funcția de secretar.

Alte modificări îl vizează pe Alexandr Trubca, care urmează să fie înlocuit de Iurie Levinschi în funcția de vicepreședinte al unei comisii. Valeriu Robu va deveni secretar, iar Victor Mătrăgună va intra în componență ca membru.

Totodată, Dorian Istratii este exclus dintr-o poziție de membru supleant, în locul său fiind introdus Marcel Spatari. Într-o altă poziție de membru supleant, Victoria Belous urmează să fie înlocuită de Dorian Istratii.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Biroul permanent al Parlamentului și urmează să fie supus votului în plen. Documentul prevede că modificările vor intra în vigoare la data adoptării.