„Mafia fierului vechi” din Chișinău, destructurată: prejudiciu estimat ajunge la 3,4 milioane de lei

18 Iun. 2026, 09:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Iun. 2026, 09:54 // Actual //  Grîu Tatiana

O schemă de evaziune fiscală estimată la circa 3,4 milioane de lei, care ar fi fost pusă în aplicare prin activități de colectare a metalului uzat în municipiul Chișinău, a fost deconspirată de ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub coordonarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit Fiscului, dosarul penal a fost deschis în anul 2025 și vizează activitatea a trei întreprinderi în perioada 2022–2025. În cadrul investigației sunt cercetate trei persoane cu funcții de conducere, suspectate că ar fi achiziționat metal uzat prin intermediul unor persoane apropiate, evitând astfel efectuarea tranzacțiilor în numele companiilor și plata impozitelor aferente.

Anchetatorii susțin că administratorii firmelor ar fi încercat să diminueze artificial veniturile declarate din cumpărarea și comercializarea metalului uzat. În acest scop, din conturile întreprinderilor ar fi fost retrase sume importante de bani, sub pretextul acordării unor împrumuturi către persoane apropiate.

În baza probelor acumulate, oamenii legii au efectuat percheziții la sediile celor trei companii. De acolo au fost ridicate documente contabile, înscrisuri de ciornă, calculatoare, telefoane mobile, carduri bancare, un hard disk extern cu informații relevante pentru anchetă, precum și 220 000 de lei a căror proveniență urmează să fie verificată.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat și tragerea la răspundere a celor vinovați. Până la o decizie definitivă a instanței, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.