Mai multe posibilități pentru specialiștii în domeniul oenologiei. ONVV și UTM au semnat un memorandum

21 Feb. 2022, 10:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
21 Feb. 2022, 10:50 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Vineri, 18 februarie 2022, Oficiul Național al Viei și Vinului și Universitatea Tehnică din Moldova au semnat un Memorandum de colaborare.

Scopul documentului este de a dezvolta și consolida cooperarea în domeniul industriei vitivinicole, de a ajusta procesul de formare profesională a specialiștilor în domeniul œnologiei prin organizarea practicii în cadrul companiilor membre al ONVV de către studenții universității.

Directorul interimar al Oficiului Național al Viei și Vinului, doamna Elizaveta Breahnă, a menţionat că în perioada următoare părţile îşi propun să implementeze mai multe proiecte de dezvoltare a programelor naționale şi internaţionale de cercetare-dezvoltare pe următoarele domenii:

  • desfășurarea conferințelor, seminarelor și altor activități comune pe domeniile de interes reciproc;
  • elaborarea, implementarea și evaluarea diferitor proiecte locale/naționale în scopul dezvoltării potențialului socio-economic al domeniului oenologiei;
  • acordarea de asistență întreprinderii prin consulting, cursuri de formare continuă şi alte modalități agreate, în vederea dezvoltării sectorului procesator;
  • elaborarea de documente normativ-tehnice în domeniul oenologic.

Dezvoltarea domeniului oenologic este o prioritate pentru Oficiul Național al Viei și Vinului. Prin acest Memorandum de colaborare ne propunem să atragem cadrele didactice și studenții UTM în activitățile ONVV, să organizăm activități de instruiri, seminarii, conferințe cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele studenților” a menționat dna BREAHNĂ Elizaveta.

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof.univ.dr.hab. Viorel Bostan a confirmat intenția Facultății Tehnologia Alimentelor de a pune la dispoziția micilor producători echipamentele și laboratoarele din domeniul oenologie, aflate în dotarea instituției. Pe lângă aceasta, Universitatea Tehnică le va oferi producătorilor vitivinicoli servicii de consultanță și expertiză.

„Avem echipamente unice pentru regiune, avem spații dotate, avem posibilitatea să ajutăm mediul de afaceri în îmbunătățirea produsului”, a declarat dl Bostan.

 Acordul de colaborare  între ONVV și UTM își propune:

  • Să organizeze dezbateri profesionale pentru realizarea unui larg schimb de cunoștințe și experiențe în domeniul oenologiei cu participarea cadrelor didactice ale universității;
  • Să organizeze, conform propriilor planuri, acțiuni de instruire continuă în rândul angajaților;
  • Să organizeze efectuarea practicii în cadrul companiilor membre al ONVV de către studenții universității;
  • Să desfășoare cercetări științifice;
  • Să ajusteze programele de studii la disciplinele de profil, prin prisma dezvoltării tehnologiilor moderne în domeniul oenologic;

Prin acest nou parteneriat, Oficiului Naţional al Viei şi Vinului îşi reiterează interesul în stabilirea de relaţii de cooperare care servesc interesului comun al ambelor instituții.

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Ian. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Suma impozitului pe imobil este așteptată să crească, după ce autoritățile au finalizat evaluarea și reevaluarea bunurilor imobile la nivel național. Nadejda Josanu, șefa direcției evaluare a bunurilor imobile din cadrul Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, a declarat pentru BANI.MD că valoarea de referință stabilită în urma reevaluării va fi utilizată la calcularea impozitului pe imobil.

Potrivit acesteia, în urma consultărilor cu autoritățile publice locale, s-a discutat impactul majorării valorii imobilelor asupra populației. „Cotele de impozitare vor fi stabilite individual la nivelul fiecărei localități, în funcție de situația economică, pentru a nu afecta populația. Impozitul va porni de la cota minimă de 0,05%, valabilă în prezent”, a explicat Josanu.

În urma procesului de evaluare și reevaluare, valoarea imobilelor a crescut, ceea ce înseamnă automat și majorarea sumei impozitului, chiar dacă procentul rămâne neschimbat. De exemplu, în Chișinău, unde cota impozitului pe imobil este de 0,1%, un imobil evaluat anterior la circa 500 de mii de lei ajunge, după reevaluare, la aproximativ un milion de lei, ceea ce dublează și impozitul achitat anual.

Între timp, Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, împreună cu Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile”, a anunțat lansarea consultărilor publice pentru verificarea rezultatelor preliminare ale evaluării.

Perioada de consultări este stabilită între 26 ianuarie și 30 aprilie 2026 (90 de zile). În cadrul acestui proces au fost evaluate și reevaluate aproximativ 6 milioane de bunuri imobile și este este prima actualizare majoră a valorilor cadastrale după perioada 2004–2011.

Totodată, instituția spune că au fost aplicate 8 modele moderne de evaluare, conform practicilor internaționale, au fost incluse, pentru prima dată, casele din mediul rural și terenurile agricole, iar apartamentele, casele urbane, garajele și imobilele comerciale și industriale au fost reevaluate.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să verifice datele bunurilor imobile, să semnaleze eventualele neconcordanțe și, dacă este cazul, să depună contestații online prin platforma oficială. Verificarea valorii se poate face pe portalul geodata.gov.md, în modulul dedicat evaluării și reevaluării bunurilor imobile, prin introducerea numărului cadastral.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM