Maia Sandu a lăsat mască angajații de la frontiera Leușeni! Istoria despre care a scris Realitatea

03 Aug. 2021, 06:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Aug. 2021, 06:30 // Actual //  MD Bani

Și-a lăsat privilegiile de președintă de țară acasă și a pornit în România ca orice cetățean de rând al țării. Este vorba despre Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a lăsat mască angajații de la frontieră. În timp ce ultimii adunau pașapoartele de la automobilele care au format coadă, marea surpriză a venit de la un mijloc de transport care aștepta în rând. În automobil nu era nimeni altcineva decât șefa statului, Maia Sandu.

Potrivit unor surse demne de încredere ale Realitatea.md, Maia Sandu a refuzat categoric să beneficieze de facilități. Chiar dacă angajații frontierei au insistat de câteva ori, aceasta și-a continuat drumul așteptându-și rândul. Cazul a avut loc în acest weekend.

„Erau multe mașini în rând, iar în timp ce un colaborator al Poliției de Frontieră aduna actele oamenilor, a observat-o și pe Maia Sandu. I-au propus să treacă cu mașina fără a sta în mulțime, însă aceasta a refuzat din start”, ne-a spus sursa.

Iar ulterior de mașina în care se afla președinta statului s-au mai apropiat alți doi angajați.

„Au mers și alți doi colegi și i-au propus același lucru, să treacă pe un culoar separat, să nu stea în rând, iar în scurt timp vor fi gata și actele. Însă au primit același răspuns”, a mai adăugat sursa.

Astfel, Maia Sandu și-ar fi continuat drumul fără a se evidenția din mulțime și a face uz de privilegiile prezidențiale.

Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a fost surprinsă, ieri, la înalțime. Șefa statului a postat pe contul său de Instagram o poză în care aceasta se află pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt din România, situat în Masivul Făgăraș, județul Argeș.

13 Iun. 2026, 10:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Iun. 2026, 10:02 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a cerut Uniunii Europene să renunțe la moratoriul privind explorarea și exploatarea resurselor de petrol și gaze din regiunea arctică, argumentând că securitatea energetică a Europei trebuie să primeze în actualul context geopolitic.

Într-un interviu acordat publicației Financial Times, premierul norvegian a calificat drept „nejustificată” poziția Bruxelles-ului față de exploatarea hidrocarburilor din nordul extrem al continentului.

Potrivit lui Støre, după declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, Europa a devenit deja dependentă de gazele extrase în Arctica. El a amintit că majorarea exporturilor de gaze către Uniunea Europeană după 2022 a fost asigurată în mare parte de gazul natural lichefiat produs la terminalul din Hammerfest.

„Când a început războiul din Ucraina, am crescut exporturile de gaze către Uniunea Europeană, iar întreaga creștere a fost asigurată de Arctica. Era vorba despre gaz natural lichefiat din Hammerfest”, a declarat premierul norvegian.

Oficialul a avertizat că, dacă Europa nu dorește aceste resurse energetice, ele vor fi redirecționate către alte piețe. Totodată, el a întrebat dacă statele europene consideră mai sigur să depindă de livrările din Golful Persic, din Qatar sau din Statele Unite.

Declarațiile vin pe fondul schimbărilor geopolitice majore din ultimii ani. Norvegia încearcă să se poziționeze drept principalul furnizor democratic de energie pentru Europa, în timp ce războiul din Orientul Mijlociu și tensiunile privind Groenlanda au readus Arctica în centrul preocupărilor de securitate ale Occidentului.

În acest context, Bruxelles-ul analizează actualizarea strategiei sale pentru Arctica. Potrivit autorităților norvegiene, gazul provenit din această regiune ar trebui privit drept un activ strategic pentru securitatea energetică europeană și nu exclusiv prin prisma obiectivelor climatice.

Norvegia susține că exploatările din Marea Barents nu pot fi comparate cu imaginea clasică a Arcticii, asociată cu ghețari, regiuni izolate și ecosisteme fragile. Companii precum Equinor și Var Energi dezvoltă deja proiecte importante în această zonă, iar eliminarea restricțiilor europene ar facilita accesul la finanțare din partea băncilor europene.

În același timp, tema rămâne sensibilă în interiorul Uniunii Europene. Diplomați europeni au recunoscut că există în continuare îngrijorări majore privind impactul asupra mediului și efectele asupra schimbărilor climatice.

Premierul norvegian a respins însă acuzațiile că Oslo folosește argumentele de securitate pentru a-și promova industria petrolieră. Potrivit acestuia, Europa are interesul să dezvolte resurse energetice produse conform celor mai stricte standarde tehnologice și de mediu din lume.

Comisia Europeană a confirmat că strategia pentru Arctica este în curs de actualizare pentru a reflecta noul context geopolitic și geoeconomic, subliniind însă că obiectivele privind protecția mediului, combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea durabilă rămân priorități pentru Uniunea Europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!