Ministerul Justiției pe Zoom costă 5,5 milioane de lei în 2026

05 Dec. 2025, 11:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Dec. 2025, 11:59 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Justiției a venit cu explicații oficiale privind utilizarea programului rusesc TrueConf în sistemul judecătoresc, după criticile formulate de experți și presă. Într-un răspuns pentru Rupor.md, citat de Reliattea, instituția a admis că software-ul folosit în prezent este tehnic depășit și nu mai corespunde cerințelor actuale ale procesului de digitalizare.

Potrivit ministerului, Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești a achiziționat deja două licențe Zoom Meetings Standard Pro, care sunt testate în prezent la Judecătoria Bălți. Decizia a fost motivată prin funcționalitățile superioare ale platformei: Zoom permite organizarea ședințelor cu traducere simultană și generează automat stenograme — opțiuni inexistente în TrueConf.

„Aplicația TrueConf, cumpărată în 2019, este rigidă și nu mai corespunde cerințelor actuale de digitalizare. Trecerea la alte platforme este una treptată și depinde de resursele financiare disponibile, deoarece licențele soluțiilor de videoconferință sunt costisitoare și necesită actualizări periodice”, precizează Ministerul Justiției.

Costurile, principalul obstacol

Deși platforma TrueConf este considerată depășită, renunțarea imediată la ea este dificilă din cauza costurilor ridicate. Ministerul amintește de un raport al USAID din 2023, care estima că echiparea tuturor instanțelor cu licențe Zoom ar necesita aproximativ un milion de lei anual.

În prezent, sistemul judecătoresc folosește 91 de seturi de echipamente bazate pe TrueConf. Licențele au fost achiziționate în 2019 de către partenerii de dezvoltare și sunt nelimitate, ceea ce înseamnă că nu implică cheltuieli suplimentare pentru stat.

În contextul criticilor legate de utilizarea unui produs dezvoltat în Federația Rusă, Ministerul Justiției susține că securitatea datelor este garantată de infrastructura națională.

„Aplicația funcționează pe infrastructura administrată de STISC. Aceasta asigură protecția datelor și a accesului la platformă”, se arată în răspunsul instituției.

Ministerul afirmă că procesul de modernizare va continua. În proiectul bugetului de stat pentru 2026 sunt prevăzute 5,5 milioane de lei pentru extinderea utilizării videoconferințelor în instanțe.

Modernizarea completă și alinierea la standarde noi sunt planificate în cadrul foii de parcurs „Supremația legii”, cu termen de implementare până în decembrie 2027.

Contextul criticilor

Expertul WatchDog.MD Alexandru Bot și portalul SPPOT au criticat recent faptul că instanțele din Moldova folosesc software rusesc, în timp ce autoritățile afirmă că luptă împotriva amenințărilor hibride. Aceștia au subliniat caracterul paradoxal al situației: o parte dintre ședințele de judecată, inclusiv cele închise, sunt gestionate printr-o platformă ale cărei clienți principali includ compania rusă „Rostelecom”. Totodată, Moldova se află astfel în aceeași categorie cu Rusia și Kazahstan în ceea ce privește soluțiile IT utilizate, în timp ce state precum Germania, Italia, Lituania sau Ucraina au trecut demult la platforme standardizate precum Zoom și Cisco Webex.

Realitatea Live

19 Ian. 2026, 14:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Ian. 2026, 14:45 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării vine cu precizări privind informațiile apărute în spațiul public despre presupusa epuizare a cotelor de export pentru struguri, mere, prune și cireșe către Uniunea Europeană, subliniind că nu există niciun blocaj cauzat de lipsa contingentelor.

Potrivit Ministerului, cotele sunt reînnoite anual, iar începând cu 1 ianuarie 2026 acestea sunt disponibile integral, în volumele stabilite prin Acordul renegociat dintre Republica Moldova și UE. Datele oficiale din sistemul vamal european TARIC – DG TAXUD arată că, la data de 16 ianuarie 2026, situația este următoarea: struguri (40.000 t/an), 2025: nevalorificate 11.394 t, 2026: disponibile 38.047 t, mere (50.000 t/an), 2025: nevalorificate 38.884 t, 2026: disponibile 49.229 t, prune (61.000 t/an), 2025: nevalorificate 17.971 t, 2026: disponibile 60.789 t
Cireșe (4.500 t/an), 2025: nevalorificate 4.400 t, 2026: cota integrală de 4.500 t este disponibilă.

Ministerul precizează că exportatorii moldoveni pot continua livrările către piața UE în regim preferențial, iar informațiile pot fi verificate în timp real în sistemul TARIC al Comisiei Europene (numere de ordine: 096802 – struguri, 096803 – mere, 096804 – prune, 096806 – cireșe).

Totodată, autoritățile anunță că a fost identificată o deficiență tehnică în sistemul TARIC, care a generat confuzii privind afișarea cotelor. În cooperare cu Comisia Europeană, au fost inițiate demersurile necesare, iar problema a fost remediată la 13 ianuarie 2026. În perioada de referință, nu au fost percepute taxe vamale la import în UE pentru struguri, mere sau prune moldovenești.

Referitor la volumul cotelor renegociate, Ministerul menționează că acestea au fost stabilite pe baza volumelor maxime exportate în ultimii ani. Pentru 2027 este prevăzută o revizuire a cotelor, cu posibilitatea majorării, în funcție de gradul de utilizare a cantităților preferențiale și de evoluția cererii pe piața UE.

Precizările vin după ce mai mulți exportatori de fructe au semnalat un posibil blocaj administrativ la începutul anului, susținând că noile contingente nu ar fi fost activate și că exporturile ar fi fost taxate integral, ceea ce ar fi dus la pierderi financiare și scăderi de prețuri la poarta fermei. Ministerul afirmă că nu a existat un blocaj efectiv, iar situația a fost cauzată exclusiv de problema tehnică de afișare, între timp soluționată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!