Nu e reformă, e tăiere pe cifre, Slusari spulberă planul de reformă pentru primării

05 Feb. 2026, 11:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Feb. 2026, 11:07 // Actual //  Ursu Victor

Fostul deputat Alexandr Slusari critică modul în care guvernarea, în special Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), abordează reforma administrației publice locale (APL), acuzând lipsa unei viziuni reale și ignorarea principiului descentralizării.

Într-o postare publică, Slusari afirmă că, deși urmărește atent discuțiile despre reformă, constată că, din 2019 până în prezent, abordarea guvernării a rămas „pur matematică și superficială”. El îl critică în mod direct pe ministrul Alexei Buzu, despre care spune că nu este cea mai potrivită persoană pentru pregătirea acestei reforme.

Slusari face referire la declarațiile lui Buzu, potrivit cărora aproximativ 60% dintre primăriile din Republica Moldova administrează localități cu mai puțin de 1.500 de locuitori și, pe termen lung, nu ar putea gestiona servicii și proiecte la nivelul așteptărilor cetățenilor. În opinia fostului deputat, această logică strict bazată pe cifre este greșită și nu explică diferența reală dintre un sat cu 1.450 de locuitori și unul cu 1.600, mai ales în condițiile unei migrații accentuate și fluctuante în mediul rural.

Cel mai grav aspect, subliniază Slusari, este faptul că, în toată această perioadă, guvernarea nu ar fi vorbit despre „descentralizare” — element pe care îl consideră fundamental pentru orice reformă autentică a administrației publice locale. El amintește că Republica Moldova a ratificat încă din 1997 Carta europeană a autonomiei locale, însă principiile acesteia nu sunt aplicate în practică.

Potrivit lui Slusari, înainte de a discuta despre comasarea sau lichidarea unor primării, statul trebuie să ofere autorităților publice locale de nivelul I atribuții reale: dreptul de a colecta mai multe impozite pentru bugetele locale, inclusiv impozitul pe venit, o parte din TVA și accize, delimitarea clară a bunurilor proprietate publică locală de cele ale statului, precum și stimularea cooperării între localități pentru angajarea de specialiști, după modele europene, inclusiv cel din România.

Abia după o descentralizare profundă, spune Slusari, poate fi analizată viabilitatea primăriilor și necesitatea amalgamării acestora. El avertizează că închiderea instituțiilor locale – primării, școli, grădinițe – transmite semnalul „morții satului” și accelerează depopularea rurală. „Nu matematica trebuie să fie criteriul principal, ci și psihologia oamenilor”, avertizează fostul deputat.

În final, Alexandr Slusari pledează pentru o reformă administrativ-teritorială curajoasă, care să reducă dependența politică a autorităților locale de Chișinău și să stimuleze dezvoltarea economică regională. El se pronunță pentru lichidarea raioanelor în forma lor actuală, considerată „arhaică”, și sugerează fie un model de municipalizare, propus de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), fie crearea a trei raioane mari – Nord, Centru și Sud – alături de UTA Găgăuzia și Transnistria.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!