Numărul milionarilor chinezi se va dubla până în 2025. Mărirea avuţiei va ajuta țara să evite „capcana venitului mediu”

21 Mai 2021, 17:10
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
21 Mai 2021, 17:10 // Au Bani //  MD Bani

China îşi va dubla numărul milionarilor în condiţiile în care clasa mijlocie va creşte cu aproape jumătate în următorii cinci ani, ceea ce va stimula consumul în a doua economie a lumii, estimează banca britanică HSBC Holdings Plc.

Potrivit HSBC, numărul chinezilor care dispun de active de investit în valoare de cel puţin 10 milioane de yuani (1,55 milioane de dolari) ar putea ajunge la cinci milioane în 2025, de la peste două milioane în prezent. În aceeaşi perioadă, clasa mijlocie din China, care numără în prezent aproximativ 340 milioane de persoane, va creşte cu 45% până la peste 500 milioane de persoane, scrie AGERPRES.

„Extinderea clasei mijlocii va susţine creşterea economică pe termen mediu şi lung, iar cheltuieile de consum solide vor susţine cererea internă, încrederea companiilor şi cheltuielile de capital. Expansiunea clasei de mijloc va conduce de asemenea la majorarea importurilor de bunuri şi servicii, ceea ce va atrage companiile străine să investească în China”, susţine o echipă de economiştii de la HSBC, condusă de Qu Hongbin.

Extinderea avuţiei va ajuta China să evite aşa-numita „capcană a venitului mediu” (- o zonă în care veniturile nici nu mai cresc, dar nici nu mai scad – n.r.) şi de asemenea va ajuta eforturile Guvernului de la Beijing de a face tranziţia la o economie care se bazează mai mult pe consum, susţin economiştii. „Nu este o exagerare să spunem că clasa mijlocie poate fi coloana vertebrală a strategiei dublei circulaţii a Chinei”, sunt de părere economiştii de la USBC.

Avuţia gospodăriilor chineze ar putea creşte cu aproximativ 8,5% în fiecare din următorii cinci ani, iar activele investibile vor ajunge la 300.000 de miliarde de yuani în 2025, echivalentul a 300% din Produsul Intern Brut al Chinei din 2020.

O clasă de mijloc mai extinsă şi venituri mai mari va însemna creşterea cererii pentru bunuri şi servicii de calitate. HSBC estimează că China va înregistra o creştere a consumului său cu aproximativ 1.100 miliarde de dolari, pentru fiecare majorare cu 20 de dolari a cheltuielilor zilnice ale noii sale clase de mijloc.

Însă, pe măsură ce China devine mai bogată creşte şi decalajul avuţiei, în condiţiile în care cele mai bogate 1% dintre gospodării vor deţine 30% din avuţia Chinei. În aceste condiţii HSBC susţine că este nevoie de mai multe eforturi pentru a reduce inegalitatea veniturilor şi a-i ajuta pe cei săraci să se alăture clasei de mijloc, precum muncitorii emigranţi şi noii absolvenţi de universitate.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 17:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Feb. 2026, 17:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Evaluarea manualelor școlare va fi plătită cu minimum 550 de lei pentru o coală de autor, iar cheltuielile pentru expertizarea manuscriselor nu vor putea depăși 15% din valoarea contractului de achiziție. Sunt doar câteva dintre modificările propuse într-un proiect de hotărâre a guvernului care schimbă regulile de elaborare, evaluare și distribuire a manualelor școlare.

Documentul introduce oficial noțiunea de „expertizare” alături de „evaluare”, pentru a reflecta analiza științifică și metodologică a conținutului.

Proiectul aduce precizări și privind durata de utilizare a manualelor. Pentru elevii claselor I-IX, aceasta va fi aprobată de Ministerul Educației și Cercetării și, de regulă, va constitui patru ani pentru învățământul primar și cinci ani pentru învățământul gimnazial, ministerul având dreptul să modifice această perioadă. În plus, autoritățile vor putea achiziționa un număr suplimentar de manuale, în limita a 5% din comanda inițială, pentru a înlocui exemplarele deteriorate, pierdute sau insuficiente, inclusiv pentru clasele X-XII. Potrivit documentului, această limită „va permite reacția rapidă la pierderi, deteriorări sau fluctuații de efectiv, va preveni achizițiile nejustificate și va susține continuitatea procesului educațional fără sincope”.

Se modifică și categoriile de copii care vor beneficia gratuit de manuale. Dacă în prezent legea enumeră explicit copiii orfani, cei din familii monoparentale, din familii cu trei și mai mulți copii, copiii aflați sub tutelă, în plasament, cu dizabilități sau din familii beneficiare de ajutor social, noua formulare propune o abordare mai generală, vizând copiii aflați în situație de risc, cei din familii defavorizate și copiii cetățenilor străini cu ședere legalizată în Republica Moldova, dacă se încadrează în aceste categorii. Potrivit notei informative, categoriile de elevi beneficiari vor fi identificați prin intermediul sistemelor informaționale, iar procesul de asigurare cu manuale școlare gratuite va fi simplificat.

Impactul bugetar estimat pentru aplicarea modificărilor este de 40 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!