O companie aeriană anunță că și-a repornit reactoarele avioanelor stricate

15 Iun. 2023, 14:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iun. 2023, 14:28 // Actual //  bani.md

Aeronavele FLYONE vizate de defecțiuni tehnice au fost reparate și se află acum în zbor, iar compania revine la  orarul prestabilit. Totodată, FLYONE spune că și-a completat flota cu încă o aeronavă și are acum în dotare 12, anunță compania într-un comunicat de presă.

Operatorul aerian susține că în perioada 9 – 14 iunie au fost anulate 9 zboruri, iar 110 curse din/spre Chișinău au fost operate cu aeronave proprii și închiriate, transportând peste 18000 pasageri, iar mai mult de 1 mie călători de la zborurile anulate și reținute au beneficiat de cazare și servicii catering.

Autoritatea Aeronautică Civilă după ședința comisiei unde a discutat cu operatorii aerieni declara într-un comunicat de presă că probleme cu zborurile companiei se datorează defecțiunilor apărute la 3 aeronave care sunt la sol.

Totodată, AAC îndeamna pasagerii curselor aeriene anulate sau amânate cu cel puțin două ore, să solicite de la operatorul de transport aerian, la ghişeul de înregistrare sau la poarta de îmbarcare, o comunicare scrisă în care sunt precizate normele de compensare şi asistenţă dar și drepturile clienților.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!