O fostă republică sovietică ajută Ucraina cu un nou lot de echipamente pentru refacerea rețelelor electrice

11 Oct. 2023, 07:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Oct. 2023, 07:38 // Actual //  bani.md

Azerbaidjanul a trimis un alt pachet de sprijin Ucrainei care vizează restabilirea sectorului energetic al țării, informează ministerul ucrainean al Energiei.

Ministrul ucrainean al Energiei, Herman Galușcenko, și ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Ucraina, Seimour Mardaliev, au discutat despre cooperarea în industria petrolului și gazelor, în special problema stocării și tranzitului resurselor.

Kievul a mulțumit Azerbaidjanului pentru sprijinul acordat sectorului energetic ucrainean, în special pentru menținerea sistemului energetic al Ucrainei iarna trecută.
„De la începutul invaziei Rusiei, Ucraina a primit din Azerbaidjan 10 transporturi de ajutor umanitar pentru sectorul energetic, care include 50 de centrale electrice de rezervă și 45 de transformatoare de putere. Până la sfârșitul anului 2023, se așteaptă și un lot mare de echipamente noi pentru refacerea rețelelor de distribuție”, a adăugat ministerul.

Purtătorul de cuvînt al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Andri Iusov, a declarat că trupele ruse investighează starea infrastructurii energetice ucrainene și sunt de așteptat atacuri aeriene repetate ale Moscovei asupra instalațiilor energetice ucrainene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!