Oligarhul și paradisul pierdut: Cum trăia Plahotniuc în lux total, în timp ce era urmărit internațional

23 Iul. 2025, 12:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Iul. 2025, 12:30 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Fugarul Vladimir Plahotniuc, fost oligarh și lider politic din Republica Moldova, a fost reținut recent pe aeroportul din Atena, însă locul în care s-a ascuns până la arestare stârnește rumoare și revoltă. Este vorba despre o vilă spectaculoasă din zona Saronida Panorama, una dintre cele mai exclusiviste și scumpe zone rezidențiale ale Atenei. În aceeași reședință s-ar fi aflat și fostul deputat Constantin Țuțu.

Proprietatea, ascunsă de ochii publicului și înconjurată de pădure și stânci, potrivit RISE Moldova, are o suprafață construită de aproape 1.400 m², desfășurată pe patru niveluri, și include facilități demne de un resort de lux:

8 dormitoare, fiecare cu baie proprie
Piscină infinity cu vedere panoramică spre Marea Egee
Cramă, sală de fitness, hammam (baie turcească)
Casă separată pentru oaspeți și garaj subteran

Pe platformele imobiliare internaționale, vila nu este listată cu un preț afișat, fiind destinată exclusiv cumpărătorilor din categoria „Price on request” — un indiciu clar că suma cerută depășește lejer milioane de euro.

Fotografiile din dosarele autorităților grecești arată interiorul decorat cu finisaje de lux, marmură, candelabre uriașe, geamuri vitrate din tavan până în podea și mobilier de designer.

Această reședință impresionantă pare să fi fost ultimul bastion de lux al lui Plahotniuc, aflat în urmărire internațională pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, spălare de bani și escrocherii în proporții deosebit de mari.

Autoritățile din Republica Moldova au demarat deja procedura de extrădare a acestuia, iar ancheta internațională vizează și sursa banilor care au permis achiziția sau închirierea unor asemenea proprietăți de lux în străinătate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!