OPEC+ și dolarul mai slab ieftinesc carburanții în Moldova! Cât costă benzina și motorina în weekend

14 Mart. 2025, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Mart. 2025, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Prețurile la produsele petroliere continuă să scadă în Republica Moldova, ajungând la cel mai mic nivel din 2025. Atât benzina, cât și motorina sunt acum mai ieftine decât înaintea scumpirilor din luna ianuarie, potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

În ultimele trei săptămâni, prețul benzinei a scăzut cu 1,53 lei/litru, iar cel al motorinei s-a redus cu 1,32 lei/litru.

Scăderea constantă a prețurilor este determinată de mai mulți factori externi, printre care:

Reducerea cotațiilor internaționale la petrol – Decizia OPEC+ de a crește producția de petrol începând cu luna aprilie 2025 a dus la o scădere a prețului barilului de petrol Brent.

Totodată, politicile comerciale ale SUA – Aplicarea unor tarife comerciale pentru Canada, Mexic și China a generat temeri privind o posibilă încetinire economică a Statelor Unite, ceea ce ar putea duce la o reducere a cererii de petrol.

Moneda națională s-a întărit cu aproape 1 leu față de dolarul american, influențând favorabil prețurile carburanților. Astfel, pentru următoarele trei zile, 15-17 martie 2025, ANRE a stabilit următoarele prețuri maxime pentru carburanții standard:

23,08 lei/litru pentru benzina COR 95 (-7 bani);
20,03 lei/litru pentru motorina standard (-12 bani).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Mart. 2026, 09:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Mart. 2026, 09:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a aprobat și respins mai multe tranzacții și proiecte investiționale în cadrul ședinței din 20 februarie 2026, potrivit procesului-verbal oficial.

Documentul arată că autoritățile au analizat cereri depuse de mai multe companii și au solicitat, în unele cazuri, informații suplimentare, acordând termene de până la 20 de zile lucrătoare pentru completarea dosarelor. Numele companiilor vizate nu sunt făcute publice în document.

Printre deciziile adoptate se numără amânarea examinării unei tranzacții privind achiziția a 50% din capitalul social al unei companii, până la clarificarea unor aspecte legate de restructurare. În același timp, Consiliul a aprobat prealabil mai multe investiții considerate conforme cu cerințele legale în domenii sensibile pentru securitatea statului.

Totodată, unele solicitări au fost respinse. Într-un caz, autoritățile au refuzat aprobarea unei tranzacții ce viza procurarea integrală a capitalului social al unei companii, invocând prevederile legislației privind controlul investițiilor strategice.

Consiliul a aprobat și tranzacții de amploare, inclusiv achiziția a peste 90% din capitalul social al unei întreprinderi, dar și alte proiecte investiționale încadrate în domenii reglementate de Legea nr. 174/2021.

În paralel, autoritățile au decis să prelungească termenele de analiză pentru mai multe companii și să solicite informații suplimentare privind activitatea acestora și eventuale relații de afiliere.

Deși anterior deciziile Consiliul pentru examinarea investițiilor cu privire la numele companiilor erau publice din noiembrie 2025, instituția nu mai publică denumirile companiilor vizate în deciziile sale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!