Pe piaţa mondială a locuinţelor este cutremur. Criza nu vine, dar e un semn că vin vremuri şi mai grele pentru guverne

17 Ian. 2023, 12:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Ian. 2023, 12:10 // Actual //  bani.md

Preţurile locuinţelor scad în unele dintre economiile mari ale lumii. Un număr în creştere de analişti vorbesc de o tendinţă care va deveni globală. Preţurile au crescut până la cer cu viteze astronomice în timpul pandemiei, ilogic, spun unii, dubios, zic alţii, iar acum pieţele revin la realitatea de pe pământ sub forţa crizei fără precedent a costului traiului. Dar vor fi aterizări brutale în unele cazuri, poate chiar necontrolate. Vom asista şi la prăbuşiri?

The Economist, citat de businessmagazin.ro, vine cu o veste aparent bună: în SUA scăderea preţurilor locuinţelor nu va provoca un colaps financiar de proporţiile celui din urmă cu 15 ani. Este important ce se întâmplă în America pentru că de acolo, aprinsă şi de prăbuşirea pieţei imobiliare, a pornit ultima criză financiară globală. Totuşi, alţi analişti îndeamnă la prudenţă – creşterea şomajului va agrava problemele. În Europa, câteva instituţii financiare spun că Germania, cea mai mare economie a continentului, pare deosebit de vulnerabilă la o ajustare brutală a preţurilor locuinţelor. Aceasta este o veste proastă pentru toate ţările care depind pentru exporturi de consumatorii germani.

Dar când o ajustare poate fi considerată prăbuşire? În SUA, ceea ce a devenit cunoscut ca Marea Recesiune a durat din decembrie 2007 până în iunie 2009, şi în această perioadă preţurile locuinţelor au avut o scădere medie de 33%. Moody’s prezicea în decembrie 2007 un picaj de peste 30%. În cele mai recente estimări din anul acesta, de la sfârşitul lunii octombrie, aceeaşi instituţie de analiză financiară prevede scăderi pe toate pieţele imobiliare americane, acestea variind de la -1,4% la -25,5%.  Scăderea medie ar fi, pornind de la punctul de vârf, de 15-20%.  Şi alţi analişti văd cifre asemănătoare.

Pentru Europa, analiştii de la Allianz apreciază că piaţa locuinţelor  din  Germania prezintă cele mai mari riscuri dintre economiile importante. Preţurile au crescut cu peste 50% în termeni reali începând cu 2015, în timp ce accesibilitatea locuinţelor a scăzut cu 30%. În aceste condiţii, predicţiile arată o corecţie a preţurilor de -8% în termeni reali până la sfârşitul anului 2024. În Franţa şi Marea Britanie, scăderea va fi de 5%, iar în Spania şi Italia, unde preţurile nu au mai decolat după prăbuşirile din anii 2000, de circa 3%.

Analiştii de la Deutsche Bank văd lucrurile mai tragic şi prezic un plonjon de până la -25% al preţurilor pe piaţa locuinţelor din Germania în următorii doi ani, pornind de la punctul de vârf. Din martie, locuinţele şi-au pierdut deja 5% din valoare.

Pentru cineva a cărui singură avere este apartamentul sau gospodăria luată pe credit, ceea ce va veni va fi un şoc.

Preţurile locuinţelor scad acum în nouă economii bogate, scrie The Economist. Scăderile din America sunt deocamdată mici, dar pe cele mai sălbatice pieţe sunt deja dramatice. În Canada, înnebunită după apartamente, locuinţele costă  cu 9% mai puţin decât în februarie. Ieftinirile urmează prăbuşirii vânzărilor: în oraşul Toronto, vânzările de locuinţe pentru o singură familie au scăzut cu 90%. Pe măsură ce inflaţia şi recesiunea cuceresc lumea, devine tot mai posibilă o corecţie mai adâncă – chiar şi agenţii imobiliari sunt pesimişti. Deşi acest lucru nu va face să se prăbuşească şi sistemul bancar mondial ca în 2007-09, va agrava criza economică actuală, lovind în avuţia şi în puterea financiară a unor oameni şi va declanşa o furtună politică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Iul. 2025, 10:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Iul. 2025, 10:11 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul din Monaco este implicat într-o anchetă penală discretă, care durează de cinci ani, privind posibila acordare preferențială a unui contract public către compania de elicoptere Monacair, deținută de Andrea și Pierre Casiraghi, nepoții prințului Albert II. Informațiile au fost dezvăluite de agenția Bloomberg, care citează surse judiciare și documente din anchetă.

Potrivit anchetatorilor, o funcționară de rang înalt ar fi deschis un canal informal de comunicare cu reprezentanții Monacair și le-ar fi transmis instrucțiuni clare privind criteriile necesare pentru câștigarea contractului, care viza ruta aeriană dintre Monaco și Aeroportul Internațional din Nisa.

Fosta funcționară Catherine Mariani, acum pensionată, a declarat în fața poliției că „rezultatul era predeterminat”. În mărturia sa, ea a spus că „oferta Monacair era preferată” și că „probabil acest lucru se datora faptului că Pierre și Andrea Casiraghi erau membri ai familiei princiare”.

Autoritățile din principat se pregătesc acum să îi audieze oficial pe cei doi Casiraghi, o măsură cu implicații politice sensibile care pune presiune directă pe prințul Albert. Acesta, alături de nepoții săi, neagă orice abatere legală sau influență exercitată în procesul de atribuire a contractului.

Ruta Nisa–Monaco este una extrem de profitabilă și strategică pentru accesul rapid în principat, iar licitația pentru drepturile de operare a fost una strict reglementată. În ciuda acestui fapt, ancheta a scos la iveală suspiciuni serioase privind lipsa de imparțialitate și posibila utilizare a influenței de familie.

În timp ce publicul monegasc și presa internațională urmăresc cu atenție evoluția cazului, palatul princiar tace. Este pentru prima dată în ultimii ani când familia conducătoare a Monaco se confruntă cu o anchetă penală care implică direct interese financiare personale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA