Pesta porcină africană se extinde alarmant în Europa

06 Sept. 2022, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2022, 10:34 // Actual //  MD Bani

Pesta porcină africană (PPA) progresează într-un ritm alarmant în Europa, în special în partea de est a continentului unde focarele descoperite recent au provocat temeri privind o răspândire mai amplă a virusului, transmite AFP.

„Numărul de cazuri şi zonele noi afectate cresc în pofida eforturilor, iar ţările au dificultăţi serioase în a controla şi a elimina maladia”, a declarat Gregorio Torres, şeful departamentului ştiinţific din cadrul Organizaţiei mondiale pentru sănătate animală (OIE).

De la începutul anului, 285 de focare de pestă porcină africană au apărut în crescătoriile din Europa, şi numărul de cazuri numărate de OIE până la 1 septembrie este de aproape 71.000.

Prezentă în fauna sălbatică, maladia a apărut şi în Italia, într-o crescătorie din regiunea Roma la începutul lunii iunie şi în Germania în luna mai, apoi în luna iulie cu două focare în landurile Mecklenburg-Pomerania Occidentală şi Saxonia Inferioară fiind sacrificate aproape 2.800 de animale. În pofida proximităţii lor, Franţa şi Ţările de Jos au fost scutite până în prezent.

De asemenea, cazuri de pestă porcină au fost depistate în Republica Moldova și România.

În lipsa tratamentului, pesta porcină africană este în general mortală pentru animale şi conduce la numeroase sacrificări preventive pentru a evita propagarea ei.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii dar este mortală pentru porci. Boala a apărut în Africa de unde s-a răspândit în Europa şi Asia unde a ucis deja sute de milioane de porci şi a modificat industria globală a cărnii de porc şi a nutreţului.

Ajunsă în Europa în anii 1960 pentru ca ulterior să fie eradicată, pesta porcină africană a revenit în 2007 prin Georgia, a precizat OIE.

Foarte contagios, virusul poate trece dintr-o ţară în alta via „produsele alimentare infectate precum un sandwich cu salam”, explică Gregorio Torres. Virusul poate supravieţui mai multe săptâmâni în ambalajul unui sandwich contaminat şi dacă acest ambalaj este abandonat, de exemplu pe marginea unei autostrăzi, poate fi mirosit de porcii mistreţi care ulterior îl vor răspândi în deplasările lor, pe infrastructuri precum căi ferate sau în jurul benzinăriilor.

Din cele 39 de ţări afectate după 2020, unele au reuşit să eradicheze pesta porcină graţie unor eforturi consistente, precum Belgia şi Cehia.

09 Apr. 2026, 16:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Apr. 2026, 16:07 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Transportatorii avertizează că tot mai multe rute riscă să fie suspendate dacă motorina continuă să se scumpească, iar presiunea financiară asupra operatorilor devine tot mai greu de suportat.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că ponderea cheltuielilor pentru motorină a ajuns la un nivel critic.

„Noi oricum suntem în situația în care, în medie, depășim 50% cheltuieli pentru motorină din volumul încasărilor. Asta este inadmisibil. Nu ne putem imagina că ramura poate merge înainte sau măcar să funcționeze așa cum a funcționat până acum”, a spus Alexa, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Acesta a subliniat că multe curse erau deja în dificultate, însă situația s-a agravat în ultima perioadă: „Și până acum șchiopătam. Aveam deja multe curse care nu se mai fac, practic abandonate”.

Cele mai vulnerabile sunt rutele din mediul rural, unde numărul redus de pasageri face activitatea nerentabilă. În unele zile, operatorii transportă doar câțiva călători, iar fluxul crește doar la începutul sau sfârșitul săptămânii.

Pe lângă dificultățile financiare, transportatorii reclamă și conflicte cu autoritățile locale și controale soldate cu sancțiuni. În aceste condiții, spun ei, tot mai mulți operatori aleg să renunțe complet la cursele neprofitabile.

Între timp, Agenția Națională Transport Auto a introdus tarife provizorii, pe fondul scumpirii carburanților, susținând că măsura este necesară pentru menținerea funcționării sectorului. Astfel, pentru cursele interraionale tarifele ajung până la 1,03 lei/km, iar pentru cele raionale până la 1,15 lei/km, în funcție de categoria de confort. Autoritățile afirmă că majorările sunt temporare.

Pentru data de 10 aprilie, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul: 29,83 lei/litru pentru benzina COR 95, în creștere cu 1 ban și 34,49 lei/litru pentru motorina standard, în scădere cu 49 de bani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!