Peste 7 mii de tone de carburanți, importate în doar trei zile. Stocul de motorină acoperă 6 zile

06 Apr. 2026, 11:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Apr. 2026, 11:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova a importat, în perioada 3–5 aprilie, peste 3300 de tone de benzină și aproximativ 4 mii de tone de motorină. Datele au fost prezentate de Ministerul Energiei, care monitorizează evoluțiile de pe piața carburanților.

Potrivit instituției, cele mai mari volume au intrat în țară prin mai multe puncte strategice. Prin Portul Internațional Liber Giurgiulești au fost aduse 208 tone de benzină și 1811 tone de motorină, în timp ce prin postul vamal Leușeni au intrat 1000 de tone de benzină și 2257 de tone de motorină. Totodată, la Ungheni (feroviar) au fost importate 2146 de tone de benzină.

Autoritățile dau asigurări că situația stocurilor rămâne stabilă. La sfârșitul săptămânii, rezervele de motorină acopereau circa 6 zile de consum, cele de benzină – aproximativ 15 zile, iar gazele petroliere lichefiate erau suficiente pentru 17 zile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne 

pe TELEGRAM!

09 Apr. 2026, 16:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Apr. 2026, 16:07 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Transportatorii avertizează că tot mai multe rute riscă să fie suspendate dacă motorina continuă să se scumpească, iar presiunea financiară asupra operatorilor devine tot mai greu de suportat.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că ponderea cheltuielilor pentru motorină a ajuns la un nivel critic.

„Noi oricum suntem în situația în care, în medie, depășim 50% cheltuieli pentru motorină din volumul încasărilor. Asta este inadmisibil. Nu ne putem imagina că ramura poate merge înainte sau măcar să funcționeze așa cum a funcționat până acum”, a spus Alexa, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Acesta a subliniat că multe curse erau deja în dificultate, însă situația s-a agravat în ultima perioadă: „Și până acum șchiopătam. Aveam deja multe curse care nu se mai fac, practic abandonate”.

Cele mai vulnerabile sunt rutele din mediul rural, unde numărul redus de pasageri face activitatea nerentabilă. În unele zile, operatorii transportă doar câțiva călători, iar fluxul crește doar la începutul sau sfârșitul săptămânii.

Pe lângă dificultățile financiare, transportatorii reclamă și conflicte cu autoritățile locale și controale soldate cu sancțiuni. În aceste condiții, spun ei, tot mai mulți operatori aleg să renunțe complet la cursele neprofitabile.

Între timp, Agenția Națională Transport Auto a introdus tarife provizorii, pe fondul scumpirii carburanților, susținând că măsura este necesară pentru menținerea funcționării sectorului. Astfel, pentru cursele interraionale tarifele ajung până la 1,03 lei/km, iar pentru cele raionale până la 1,15 lei/km, în funcție de categoria de confort. Autoritățile afirmă că majorările sunt temporare.

Pentru data de 10 aprilie, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul: 29,83 lei/litru pentru benzina COR 95, în creștere cu 1 ban și 34,49 lei/litru pentru motorina standard, în scădere cu 49 de bani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!