Philip Morris Moldova: Anul 2025 a fost marcat de parteneriate inspiraționale pentru comunitate și mediu

22 Dec. 2025, 09:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Semionov Arina
22 Dec. 2025, 09:32 // Actual //  Semionov Arina

Crearea unui viitor fără fum într-un mod responsabil și sustenabil rămâne obiectivul primordial al Philip Morris Moldova. În 2025, compania a realizat mai multe investiții în portofoliul de produse fără fum, integrând în același timp principiile sustenabilității în fiecare etapă a activității, transmite BussinesClass.

Începutul anului a fost marcat de lansarea dispozitivelor recondiționate Iluma Refreshed provenite din programele de colectare. În același timp, au fost inițiate noi parteneriate cu companiile locale pentru a accelera obiectivul comun – un viitor sustenabil.

În 2025, Philip Morris International (PMI) a marcat un nou succes în eforturile sale de sustenabilitate: un milion de dispozitive de încălzire a tutunului au primit deja o a doua viață prin programele de recondiționare derulate la nivel global.

Programul de recondiționare a dispozitivelor electronice de încălzire a tutunului a început în 2021, iar deja la finalul anului 2024, peste 860 de mii de produse au fost reparate și plasate pe piață, obiectivul fiind ca, până la sfârșitul anului 2025, să fie recondiționate un milion de dispozitive – un scop împlinit.

Programul de recondiționare a dispozitivelor fără fum face parte din strategia companiei privind gestionarea deșeurilor de post-consum. Aceasta include programe de colectare în cadrul cărora consumatorii pot returna dispozitivele nefuncționale, iar ulterior acestea sunt reciclate sau recondiționate de către specialiștii de la centrele specializate ale PMI din Ungaria și Japonia.

Philip Morris Moldova s-a alăturat programului de colectare global în 2018, iar în parteneriat cu Asociația ”Colectez.eu”, a reușit să adune de la consumatori și să transmită spre reciclare 6 tone de dispozitive de încălzire a tutunului ieșite din uz.

Totodată, în acest an, și Republica Moldova s-a alăturat programului de recondiționare prin intermediul lansării Iluma Refreshed. Inițiativa oferă consumatorilor o opțiune sustenabilă, păstrând în același timp toate standardele de calitate și performanță ale produselor noi.

Dispozitivele Iluma recondiționate provin din programele de colectare ale Philip Morris în parteneriat cu Colectez.eu, fiind returnate de utilizatorii responsabili. Acestea parcurg un proces complex de reparare sau recondiționare în centrele specializate, care începe cu o examinare detaliată și un diagnostic tehnic complet, pentru a identifica orice problemă funcțională sau estetică. Dacă este necesar, componentele-cheie, precum bateria sau carcasa, sunt înlocuite pentru a readuce dispozitivul la standardele tehnice și vizuale inițiale.

Înainte de a ajunge din nou în mâinile consumatorilor, dispozitivele recondiționate trec prin testele stricte de calitate, care asigură că acestea funcționează impecabil. Fiecare produs este comercializat într-un ambalaj special, marcat ca recondiționat, dar cu garanția unei experiențe la același nivel cu un dispozitiv nou.

Colectarea rezervelor de tutun utilizate este un alt program lansat de Philip Morris Moldova în parteneriat cu Asociația „ABS Recycling”, cu scopul de a reduce impactul produselor sale asupra mediului înconjurător. În cadrul programului, în punctele de vânzare ale companiei, utilizatorii pot primi o pungă specială pentru colectarea rezervelor de tutun și pot afla mai multe detalii despre program. Odată ce punga se umple, consumatorii o pot returna în magazinele specializate Philip Morris Moldova, iar compania „ABS” va avea grijă ca acestea să nu devină sursă de poluare pentru mediu.

„Peste 6500 de utilizatori s-au alăturat programului de colectare, returnând rezervele de tutun utilizate. Receptivitatea consumatorilor ne motivează să continuăm și să lansăm noi programe de mediu, dar și să explorăm cu partenerii soluții noi pentru a transforma deșeurile în lucruri utile”, a declarat Tatiana Scîntian, managerul Departamentului produse fără fum la Philip Morris Moldova.

Atât pentru colectarea dispozitivelor, cât și a rezervelor de tutun, Philip Morris Moldova, în comun cu compania ”Recycline”, a creat coșuri speciale din plastic reciclat, iar pentru a reitera importanța reciclării, cele două companii au transformat 18 kg de plastic reciclat într-un obiect de artă, o floare mozaic care a fost instalată în magazinul de brand al Philip Morris.

„Suntem recunoscători organizațiilor locale care, prin idei creative și inițiative curajoase, ne susțin în obiectivele noastre de a reduce impactul deșeurilor asupra mediului înconjurător. Cu siguranță, anul 2025 a fost despre parteneriate valoroase, dar și importante pentru mediu și comunitate. Suntem angajați să consolidăm eforturile noastre și să extindem proiectele de sustenabilitate”, susține Tatiana Scîntian.

 

Realitatea Live

06 Feb. 2026, 17:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Feb. 2026, 17:22 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În anul 2025, Uniunea Europeană a rămas una dintre principalele piețe de desfacere pentru fructele moldovenești, raportat la ponderea în valoarea totală a exporturilor, arată datele prezentate de MoldovaFruct. Livrările către statele UE au însumat aproximativ 126 de mii de tone, ceea ce reprezintă circa 50% din totalul exporturilor de fructe ale Republicii Moldova.

Deși volumul exportat pe piața europeană a fost ușor mai mic față de 2024, valoarea totală a livrărilor a crescut, fapt care confirmă că UE rămâne o piață stabilă și profitabilă pentru producătorii și exportatorii moldoveni.

Potrivit MoldovaFruct, exporturile de prune și struguri au fost cele mai active pe piața UE în 2025, cele două categorii au cumulat peste 75 de mii de tone. Exporturile de mere au continuat să fie semnificative, însă cu un ritm mai moderat comparativ cu alte categorii. În contrast cu piețele din CSI, unde volumele rămân importante, dar volatile, piața europeană a oferit stabilitate, diversificare și o valoare adăugată mai mare.

În ceea ce privește distribuția pe țări, România se detașează clar drept principalul partener strategic al Republicii Moldova. În 2025, România a absorbit aproximativ 77 de mii de tone de fructe moldovenești, în valoare de circa 72 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă aproape o treime din exporturile totale de fructe ale țării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!