Pistolul din 1898 al președintelui Roosevelt s-a vândut cu o sumă imensă

06 Ian. 2023, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Ian. 2023, 05:00 // Actual //  bani.md

Arma fostului preşedinte american Theodore Roosevelt s-a vândut cu aproape un milion de dolari în decembrie, la o licitaţie a companiei Rock Island Auction, a anunțat aceasta într-un comunicat.

Pistolul, un revolver Smith & Wesson New Model No. 3 datând de la sfârşitul anilor 1890, s-a vândut cu 910.625 de dolari.

Suma a fost aproape de cea înregistrată de pistolul de recuzită folosit de personajul lui Harrison Ford, Han Solo, în filmul original „Star Wars” din 1977, care s-a vândut cu peste un milion de dolari, la o licitaţie Rock Island în august.

Conform documentelor, arma lui Roosevelt a fost primită de fostul preşedinte la 12 mai 1898, atunci când el era locotenent colonel şi urma să antreneze First United States Volunteer Cavalry, cunoscută sub numele de „Rough Riders”, singura unitate militară americană care a luptat în războiul hispano-american.

Se pare că Roosevelt a păstrat arma de foc Smith & Wesson ca „pistol de noptieră” până în ultimii ani ai vieţii sale. Soţia sa, Edith, i-a predat arma lui James E. Amos, bodyguardul şi valetul fostului preşedinte, după ce acesta a murit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Ian. 2026, 14:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Ian. 2026, 14:01 // Actual //  Ursu Victor

Austria a decis să înjumătățească TVA-ul deja redus la alimente și să diminueze cu o treime tarifele la electricitate, într-un efort de a limita una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din zona euro, relatează Bloomberg.

Începând cu martie 2026, peste 400.000 de gospodării vor beneficia de prețuri mai mici la energie. Verbund, principalul producător și furnizor de electricitate din țară, va aplica reducerea atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru companii.

Pentru o gospodărie cu un consum anual de 3.500 kWh, economiile vor depăși 200 de euro pe an, potrivit publicației The Local.

Măsurile vin după adoptarea, în decembrie 2025, a unei legislații care introduce o „garanție de reducere a prețurilor”, menită să asigure că scăderile de pe piața angro a energiei sunt transferate direct către consumatori.

Contextul energetic rămâne însă tensionat, după ce Rusia a întrerupt livrările de gaze către Austria în noiembrie 2024, fapt care a amplificat presiunile asupra prețurilor la energie.

Pe lângă măsurile de sprijin pentru populație, guvernul austriac pregătește stimulente consistente pentru sectorul industrial și tehnologic. Cancelarul Christian Stocker a anunțat alocarea a 2,6 miliarde de euro pentru domenii strategice precum inteligența artificială, calculul cuantic și fotonica.

Totodată, autoritățile intenționează să adopte o legislație care să permită circulația vehiculelor autonome pe drumurile publice, ca parte a eforturilor de modernizare a infrastructurii și de atragere a investițiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!