Proiectul „UE pentru IMM-uri”: 93 de companii din țară au beneficiat de granturi în anul 2023

21 Feb. 2024, 14:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Feb. 2024, 14:46 // Actual //  bani.md

În cursul anului precedent, 93 de companii au beneficiat de granturi europene în valoare totală de 51,36 milioane lei, dintre care au fost debursate 28,76 milioane lei. Conform datelor din 2023, 70% dintre companii desfășoară activități în zonele rurale, iar peste jumătate dintre întreprinderile mici și mijlocii care au primit finanțare nerambursabilă sunt fie create, fie gestionate de femei.

Granturile au fost alocate prin intermediul a șase programe gestionate de ODA și cofinanțate de Uniunea Europeană. Programele precum PARE 1+2, Start pentru Tineri, Programul de Ecologizare a IMM-urilor, Programul de Transformare Digitală, Programul de Retehnologizare și Eficiență Energetică, și Programul de Turism Rural, au ca scop sprijinirea dezvoltări economice reziliente a antreprenoriatului autohton și promovarea tranziției ecologice în Republica Moldova.

Programele de susținere antreprenorială implementate de ODA beneficiază de sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin intermediul unui acord de grant în valoare de 8 milioane euro semnat în mai 2023, în cadrul proiectului „UE pentru IMM-uri”.

În intervalul 2023-2026, se preconizează că 300 de întreprinderi vor primi asistență pentru dezvoltarea, extinderea sau internaționalizarea activității lor. Totodată se estimează că, cel puțin 50% dintre acestea, vor avea acces la noi oportunități în sectoare cu potențial de creștere, în timp ce 80% vor acoperi zonele rurale.

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!