Putin a oprit robinetul de gaze spre Germania, pe motiv de probleme tehnice

03 Sept. 2022, 12:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Sept. 2022, 12:57 // Actual //  bani.md

Lucrările de întreţinere la gazoductul Nord Stream 1, care face legătura între Rusia şi Germania, vor continua, pentru remedierea unei defecţiuni, a anunţat vineri seară compania rusă Gazprom, care sâmbătă urma să reia livrările prin această conductă.

Gazprom a anunţat, conform cotidianului Le Monde, că în cursul lucrărilor de întreţinere a depistat scurgeri de ulei de la o turbină. „Până la remedierea problemei, transportul gazului prin gazoductul Nord Stream 1 este suspendat complet”, a comunicat grupul Gazprom.

Livrările de gaz natural spre Germania prin gazoductul Nord Stream 1 urmau să fie reluate sâmbătă, după lucrările de întreţinere.

Ca reacţie la sancţiunile impuse de Occident din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, Rusia a redus treptat fluxul de gaze prin conducta Nord Stream 1, iar acum gazoductul este oprit pentru lucrări de întreţinere.

Rusia a motivat diminuarea debitului prin gazoductul Nord Stream 1 susţinând că din cauza problemelor generate de sancţiunile occidentale nu poate primi o turbină din Canada. Germania a depus eforturi şi a reuşit aducerea turbinei din Canada pentru a fi livrată Rusiei, dar autorităţile ruse invocă probleme birocratice, astfel că turbina este în prezent pe teritoriul Germaniei.

Cancelarul Olaf Scholz a afirmat joi că Germania va avea suficient gaz natural în cursul iernii chiar şi fără reluarea aprovizionării din Rusia. „Chiar dacă vom fi aproape la limită, probabil vom reuşi să trecem de această iarnă”, a declarat liderul de la Berlin, citat de site-ul RP-online.de. Olaf Scholz a subliniat că, în contextul crizei cu Rusia, Germania a început să acumuleze din timp stocuri de gaz, iar debitul din Norvegia şi Olanda a fost suplimentat.

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!