Radu Marian, amendament nou pentru Aeroportul Chișinău: Va fi exclus din lista companiilor pasibile privatizării

14 Mai 2024, 13:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Mai 2024, 13:57 // Actual //  bani.md

Aeroportul Chișinău va fi exclus din lista companiilor pasibile privatizării, potrivit unui amendament anunțat de deputatul Radu Marian, într-un briefing de presă, care ar urma să fie votat de deputați la sfârșitul acestei săptămâni.

„Aeroportul Chișinău va fi scos din lista bunurilor care pot fi privatizate. Astfel, aeroportul rămâne în proprietatea statului. Astfel, va fi corectată eroarea guvernărilor precedente. Aceste amendament va permite relansarea licitației pentru spațiile comerciale și vor fi aplicate condiții mai avantajoase, printre care extinderea termenului de închiriere de la trei la cinci ani. În prezent, fugarul Șor mai gestionează spațiile comerciale de la aeroport, iar noi vom crea toate condițiile pentru alungarea lui”, a punctat Radu Marian.

Anterior, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu declara că: „mai multe companii europene au arătat deschidere pentru a investi în Aeroportul Chișinău, dar au cerințe clare pentru a-și materializa intențiile”. Ministrul Spînu vorbea de un tender pentru un parteneriat public-privat (concesionare) sau contract de management.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

26 Ian. 2026, 17:47
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
26 Ian. 2026, 17:47 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Bulgaria ar putea înregistra aproximativ 14 milioane de vizitatori în acest an, potrivit estimărilor făcute de Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize și Evaluări în Turism (IAAT). Specialistul susține că sectorul turismului își menține o evoluție pozitivă, în pofida temerilor legate de scumpiri.

Potrivit lui Draganov, în următoarele luni sunt așteptate creșteri moderate de prețuri. Tarifele de cazare ar urma să urce cu aproximativ 10%, iar prețurile din restaurante și unitățile de alimentație publică cu circa 7%. În perioada ianuarie–aprilie, majorarea medie a prețurilor este estimată la aproximativ 7%.

Aceste ajustări se vor reflecta și în venituri. Sectorul turismului bulgar ar urma să genereze în primele patru luni ale anului aproape 170 de milioane de euro, echivalentul a circa 333 de milioane de leva, ceea ce ar reprezenta o creștere de aproximativ 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Draganov a subliniat că turismul rămâne unul dintre cele mai performante domenii ale economiei bulgare, cu o creștere solidă și sustenabilă a veniturilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!