Răspunsul Germaniei și al Franței după ce Putin a amenințat cu rezilierea contractelor de gaze

31 Mart. 2022, 21:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Mart. 2022, 21:09 // Actual //  bani.md

Guvernele Germanei și Franței au anunțat joi, 31 martie, că se opun solicitării Rusiei de a plăti gazul rusesc în ruble de la 1 aprilie.
Cele două guverne au anunțat că ”se pregătesc” pentru o eventuală oprire a importurilor de gaz rusesc.

”Se poate ajunge la o situaţie în care mâine (…) nu vom mai avea gaz rusesc, iar noi trebuie să ne pregătim pentru aceste scenarii şi ne vom pregăti”, a declarat, la Berlin, ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, într-o conferinţă de presă cu ministrul german al Economiei, Robert Gabriel.

Berlinul şi Parisul şi-au reiterat în acelaşi timp refuzul de a plăti în ruble livrările de gaz rusesc, aşa cum cere preşedintele rus, Vladimir Putin.

”În contracte este scris că plăţile se fac în euro şi uneori în dolari”, a explicat cancelarul german, Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă distinctă, susţinută tot joi la Berlin.
”I-am spus clar preşedintelui rus că acest lucru va rămâne aşa, iar companiile vor să poată plăti în euro şi o vor face”, a adăugat el.
”Contractele prevăd o monedă în care ele sunt executate şi, prin urmare, contractele trebuie executate în moneda prevăzută”, a spus la rândul său Bruno Le Maire.
”Contractele sunt contracte”, a adăugat el.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat săptămâna trecută că Moscova nu va mai accepta decât rubla ca mijloc de plată pentru livrările de gaze naturale către ţările ”neprietenoase”, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene. Noul sistem de plăţi cerut de Moscova ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie.

Liderul de la Kremlin a explicat că decizia sa este o reacţie la îngheţarea activelor Rusiei decisă de Occident pentru a sancţiona Moscova după invadarea Ucrainei.

Miercuri, guvernul german a indicat că Putin l-a asigurat pe Scholz într-o discuţie la telefon că plăţile ”vor continua să fie în euro”.
Fondurile vor fi ”transferate ca de obicei la Gazprom Bank, care nu este lovită de sancţiuni”, iar aceasta se va ocupa de conversia în ruble, a detaliat Berlinul.
Scholz a afirmat totuşi că nu a acceptat această procedură şi ”a cerut informaţii în scris pentru a înţelege mai bine”.

Statele europene au fost totuşi asigurate de această conversaţie: premierul italian, Mario Draghi, a spus joi dimineaţă că livrările de gaz rusesc spre UE ”nu sunt în pericol”.
Însă câteva ore mai târziu, preşedintele rus a a semnat decretul care prevede că plata pentru gazul rusesc trebuie făcută în ruble, de la 1 aprilie.

 

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!