Republica Moldova ajunge în bârlogul rușilor dacă Odesa cade. Armata moldovenească este un fel de glumă

07 Mart. 2022, 11:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Mart. 2022, 11:37 // Actual //  bani.md

Profesorul moldoveano-american Vladimir Solonari de la University of Central Florida din SUA crede că, dacă Odessa va ajunge în mâinile rușilor, Republica Moldova ar putea cădea la rândul ei.

Din punct de vedere rațional, acest război nu are niciun sens, nu poate fi câștigat de Rusia și de Putin, dar e o mare tragedie pentru Ucraina. E greu să facem previziuni, fiindcă nimeni nu știe ce zace în capul lui Putin. După ce a amenințat cu arma nucleară, unii spun că el e un maniac nuclear. Ucraina luptă acum pentru întreaga lume, pentru că succesul ei e de importanță vitală pentru viitorul continentului european. Ucraina trebuie susținută prin toate modalitățile posibile”, susține Solonari într-un interviu pentru spotmedia.ro.

Potrivit profesorului, sacă e adevărat că Putin e obsedat de restabilirea vechilor granițe ale Uniunii Sovietice, atunci după Ucraina, ar putea urma statele baltice, Georgia. Dacă Putin este acum cum era Hitler în ultima etapă, atunci Balticele reprezintă ținta lui. Orice e posibil, dar există și o certitudine: armata rusească nu vrea să lupte, nu prea înțelege ce se întâmplă, soldații fug de pe câmpul de luptă, poate că le e și rușine pentru ceea ce se întâmplă, iar unele unități par să fie în pragul descompunerii.

Dacă va cădea Odesa, armata moldovenească nu poate să reziste în fața rușilor deloc. Și atunci ce să facă România: să privească la felul în care este ocupată R. Moldova de trupele rusești? Să se uite cum Chișinăul e bombardat? Or, înainte să se ajungă aici, Ucraina trebuie ajutată, pentru că ea luptă pentru toată Europa. Mai înainte eram în favoarea diplomației, dar după ce Putin a atacat Ucraina, situația s-a schimbat radical. Nu putem accepta așa ceva. Cu cât mai repede se trezește lumea, cu atât mai bine”, a punctat Slonari.

Potrivit lui, suntem în fața unui pericol existențial, devreme ce avem de-a face cu cineva care amenință că distruge toată lumea. Destul de mult. Să ne amintim că sudul Basarabiei aparține acum Ucrainei și, dacă rușii intră în Odesa, sigur că vor ocupa și Basarabia de Sud, dar ar putea intra și pe teritoriul Republicii Moldova.

Chișinăul știe probabil că se află sub amenințarea Rusiei, mai ales dacă va cădea Odesa. Republica Moldova va fi fără nicio posibilitate de apărare. Armata moldovenească este un fel de glumă, să nu ne facem iluzii. Nu cred că vor putea opune vreo rezistență”, a precizat profesorul.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.