Românii au cheltuit peste 7 miliarde de euro pe vacanțele în străinătate

15 Feb. 2023, 09:57
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
15 Feb. 2023, 09:57 // Au Bani //  MD Bani

Românii au cheltuit pe vacanţele în străinătate peste 7 miliarde de euro, arată datele Băncii Naţionale a României. Spre comparaţie, în 2019, cel mai bun an al turismului local şi mondial deopotrivă, românii au lăsat în străinătate 5,3 miliarde euro, scrie ZF.

Astfel, în 2022, românii au cheltuit cât pentru cei doi ani de pandemie. În 2020, suma lăsată de români pe călătoriile în străinătate a fost de doar 2,6 miliarde euro, iar în 2021, de 4,4 miliarde euro, conform BNR. Creşterea sumei lăsate de români în afară a fost susţinută atât de apetitul de a călători al românilor, cât şi de o creştere a preţurilor, mai ales în Europa.

„Am văzut şi noi, în activitatea noastră, o explozie a cererii pentru anumite destinaţii. Au fost doi ani de restricţii parţiale sau totale, iar oamenii au acumulat bugete pentru călătorii, bugete pe care nu le-au folosit. Cine n-a plecat în 2020 şi 2021 şi-a permis o vacanţă mai mare anul trecut sau chiar 2-3 mai mici”, spune Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţioanale a Agenţiilor de Turism.

O contribuţie la suma record raportată pentru anul trecut a avut-o creşterea preţurilor din Europa, lucru resimţit în principal de cei care au ales să îşi cumpere o vacanţă last-minute. Preţurile au crescut atât la bilete de avion, cât şi la cazare sau alte servicii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 10:44 // Actual //  Ursu Victor

Actuala formă de organizare a administrației publice locale din Republica Moldova este profund ineficientă și împovărătoare pentru buget, a declarat fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit lui Ciocan, structura administrativă actuală generează costuri excesive, în condițiile în care foarte puține primării reușesc să se autofinanțeze. El a afirmat că, potrivit studiilor la care a avut acces și la care a participat, doar două primării din cele 898 existente, Chișinău și Bălți,  își pot acoperi cheltuielile administrative din veniturile proprii.

„Nu vorbim despre investiții sau dezvoltare, ci strict despre cheltuieli administrative, facturi și salarii”, a subliniat fostul șef al CEC.

Ciocan a atras atenția și asupra fragmentării excesive a administrației locale, menționând că există numeroase localități unde primarii sunt aleși în turul doi cu aproximativ 100 de voturi, ceea ce, în opinia sa, indică probleme structurale serioase.

Fostul oficial a pus situația actuală pe seama unor tendințe de durată, precum dezindustrializarea de după independență, migrația masivă și îmbătrânirea populației. În multe localități rurale, a spus el, activitatea economică este minimă, locurile de muncă lipsesc, iar producția locală este redusă, cu excepția parțială a sectorului agrar.

În acest context, Ciocan consideră că statul trebuie să intervină pentru modernizarea administrației publice și pentru reorganizarea administrativ-teritorială, astfel încât serviciile publice să fie mai eficiente.

El a avertizat că, dacă după alegerile din 2027 nu vor fi operate schimbări, Republica Moldova riscă să fie nevoită să mențină „acest sistem monstru” încă patru ani, din cauza constrângerilor procedurale și a normelor internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!