Rusia îngheață tranzacțiile străinilor care vor să vândă activele rusești. Bursa de la Moscova se deschide mai târziu

28 Feb. 2022, 09:57
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Feb. 2022, 09:57 // Actual //  MD Bani

Rusia a interzis brokerilor să tranzacționeze portofoliile străinilor care vor să vândă active rusești, iar Bursa din Moscova a amânat cu 3 ore începerea tranzacționării luni dimineață. Banca centrală a crescut brusc dobânda de la 9,5% la 20%, după ce rubla s-a prăbușit din cauza sancțiunilor impuse Rusiei.

Platforma de schimb valutar se va deschide la ora 10:00, ora Moscovei, cu trei ore mai târziu decât în mod obișnuit și va suspenda tranzacția pe piața valutară repo, potrivit The GuardianÎncă nu este sigur dacă piața de tranzacționare a acțiunilor va fi deschisă.

Și bursa din Belarus se deschide mai târziu cu o oră, în timp ce piața se pregătește pentru vânzări uriașe.

Rubla rusească a coborât luni la un minim istoric, după ce țările occidentale au anunțat noi sancțiuni pentru a pedepsi Rusia pentru invadarea Ucrainei, scrie digi24.ro

Banca centrală a Rusiei a anunțat că a ordonat brokerilor să suspende executarea tuturor ordinelor de tranzacționare ale entităților juridice străine și persoanelor care vor să-și vândă investițiile rusești, potrivit BBC.

De asemenea, Banca centrală a Rusiei a majorat ratele dobânzilor la 20% de la 9,5% după ce rubla s-a prăbușit, potrivit The Guardian.

Noul minim record pentru moneda rusească a fost înregistrat după ce mai multe bănci din țară au fost excluse din sistemul internațional de plăți SWIFT.

Duminică, banca centrală a Rusiei a făcut un apel la calm, de teamă că oamenii s-ar putea grăbi să-și retragă banii din bănci. De altfel, în mai multe orașe rusești au fost cozi uriașe la bancomate.

Decizia Uniunii Europene, a Statelor Unite și a aliaților lor de a scoate bănci rusești din SWIFT este cea mai dură măsură impusă până în prezent Moscovei din cauza conflictului din Ucraina.

Activele băncii centrale a Rusiei vor fi, de asemenea, înghețate, limitând capacitatea țării de a-și accesa rezervele internaționale.

Realitatea Live

27 Nov. 2025, 16:47
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
27 Nov. 2025, 16:47 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Iubitorii de cafea care speră la o ieftinire rapidă, de la cotațiile istorice înregistrate în ultimele luni, ar putea fi nevoiți să aștepte mai mult, deoarece reducerea așteptată a tarifelor vamale americane nu s-a materializat încă, susține compania italiană care se ocupă cu prăjitul cafelei Illycaffe SpA, transmite Bloomberg, citat de agerpres.ro.

Firma italiană, cunoscută pentru espresso-ul de lux vândut în cutii argintii și roșii, intenționează să majoreze din nou prețurile în ianuarie, după două creșteri din acest an, a declarat directorul general Cristina Scocchia într-un interviu.

Prețurile la boabele de cafea Arabica au crescut la un nivel record luna trecută, când tarifele vamale americane pentru principalul exportator mondial de cafea, Brazilia, au coincis cu recoltele slabe la nivel global. Prețurile au scăzut ușor după ce președintele american Donald Trump a extins reducerile tarifare la cafeaua braziliană, dar rămân la niveluri istorice ridicate.

”Există o limită cu privire la cât de mult poate absorbi o companie un anumit nivel al prețului cafelei verzi, care este unul nesănătos de ridicat”, a spus Scocchia, referindu-se la creșterea costurilor cu boabele neprăjite. ”Vom crește prețurile în toate țările și pe toate canalele”, a adăugat Scocchia.

Deciziile Illycaffe vor fi probabil copiate de alte firme care se ocupă cu prăjitul cafelei, deoarece prețurile de consum nu au ajuns încă din urmă prețurile materiilor prime. Orice creștere a prețurilor cafelei pe rafturile magazinelor tinde să aibă o întârziere de ”câteva luni” sau uneori chiar un an, potrivit lui Carlos Mera, șeful departamentului de cercetare pentru piața de mărfuri agricole la Rabobank. Carlos Mera se așteaptă să vadă și mai multe creșteri de prețuri în lunile următoare.

Illycaffe se așteaptă că prețurile boabelor de cafea neprăjită să se stabilizeze undeva între 2,80 și 3 dolari pe livră în a doua jumătate a anului 2026, ceea ce este încă peste media ultimilor cinci ani.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII