Salariile au crescut pe hârtie, dar în buzunar majorările au fost de sub 2%

02 Mart. 2026, 14:46
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
02 Mart. 2026, 14:46 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Câștigul salarial mediu lunar brut în Republica Moldova a constituit 16,3 mii lei în trimestrul IV 2025, în creștere cu 8,9% față de aceeași perioadă din 2024 și cu 5,6% comparativ cu trimestrul III 2025, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS). În termeni reali, însă, majorarea a fost mult mai modestă. Indicele câștigului salarial real a fost de 101,8%, ceea ce înseamnă o creștere efectivă a puterii de cumpărare de doar 1,8% față de trimestrul IV 2024.

Pe întreg anul 2025, salariul mediu lunar brut a ajuns la 15,4 mii de lei, în creștere cu 9,8% nominal față de 2024 și cu 1,9% în termeni reali.

Cele mai bine plătite domenii în trimestrul IV 2025 au fost informațiile și comunicațiile, cu un salariu mediu de 37 mii de lei, urmate de activitățile financiare și de asigurări 30 mii de lei, și sectorul energetic (producția și furnizarea de energie) 25,4 mii de lei.

La polul opus, cele mai mici salarii s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit: 10,7 mii de lei, în activitățile de cazare și alimentație publică 11,4 mii de lei și în domeniul artei și recreerii 12,3 mii de lei.

Comparativ cu trimestrul IV 2024, salariile au crescut în toate activitățile economice. Cele mai puternice avansuri s-au consemnat în activitățile profesionale, științifice și tehnice (+16,8%), distribuția apei și salubritate (+15%), precum și în HoReCa (+15%).

În funcție de sectoare, în trimestrul IV 2025 salariul mediu în sectorul bugetar a fost de 14.256,4 lei (+10,9% anual), iar în sectorul real 17 mii de lei (+8,3%).

Datele BNS mai arată că numărul mediu al salariaților a crescut cu 1,5% față de trimestrul IV 2024. Cele mai mari majorări ale ocupării au fost în construcții (+12,8%), HoReCa (+9,8%) și industria extractivă (+6,5%).

În același timp, reduceri ale numărului de angajați s-au înregistrat în transport și depozitare (-5,3%), informații și comunicații (-4,3%) și serviciile administrative (-3,1%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 14:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Mart. 2026, 14:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile gazelor naturale pe piața europeană continuă să urce accelerat, cotațiile la hubul TTF au depășit pragul de 550 de dolari pentru mia de metri cubi.

Potrivit datelor de tranzacționare din 2 martie, contractele au atins nivelul de aproximativ 552,16 dolari/1000 metri cubi și marchează o creștere zilnică de peste 42%, după un salt brusc în a doua parte a sesiunii.

Mișcarea vine pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu și al temerilor privind posibile perturbări ale fluxurilor globale de LNG, inclusiv riscurile legate de transportul energetic prin Strâmtoarea Hormuz și incidentele raportate în infrastructura de gaze.

Saltul cotațiilor indică o volatilitate ridicată pe piața europeană, într-un moment în care nivelul stocurilor rămâne relativ sensibil.

Pentru Republica Moldova, care depinde de importuri, evoluțiile de la TTF sunt un indicator-cheie pentru costurile viitoare de achiziție a gazelor. Dacă trendul ascendent se menține, presiunea asupra prețurilor interne ar putea crește în perioada următoare.

Datele S.A. „Energocom” arată că, în sezonul rece 2025–2026, compania a utilizat aproape integral stocurile comerciale de gaze constituite în baza obligației legale de stocare, pentru a acoperi vârfurile de consum și a menține stabilitatea aprovizionării pe malul drept al țării.

În total, au fost folosite circa 134 milioane metri cubi de gaze naturale în perioadele de consum ridicat din lunile de iarnă. Volumele provin din stocurile constituite până la 1 noiembrie 2025, conform obligației minime de stocare de 15% din consumul anual.

La începutul sezonului rece, Energocom avea depozitate peste 100 milioane m³ de gaze în Ucraina și alte peste 30 milioane m³ în depozite din alte state, prin contracte de tip agent. În erioada noiembrie 2025 – 18 februarie 2026, aceste rezerve au fost utilizate treptat, iar în depozite au rămas aproximativ 8 milioane metri cubi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!