Sancțiuni suspendate temporar: SUA dau undă verde rafinăriei din Serbia, controlată de Rusia

01 Ian. 2026, 11:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Ian. 2026, 11:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Unite au acordat o licenţă temporară companiei petroliere sârbe NIS, controlată de companii ruseşti şi vizată de sancţiuni americane, ceea ce îi va permite să-şi reia producţia până în 23 ianuarie, a anunţat miercuri ministrul sârb al energiei Dubravka Djedovic Handanovic, potrivit Agerpres.

„Societatea NIS a obţinut o licenţă de la Biroul de control al activelor străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei americane, care îi va permite să-şi continue activităţile până în 23 ianuarie. Aceasta înseamnă că rafinăria de la Pancevo va putea, după 36 de zile, să-şi reia funcţionarea”, a afirmat ministrul sârb pe Instagram.

După nouă luni de amânări succesive, Washingtonul a impus la 9 octombrie sancţiuni asupra NIS, controlat în procent de 56% de societăţile ruse – Gazprom Neft şi Intelligence.

Rafinăria sa de la Pancevo, în apropiere de Belgrad, care aprovizionează 80% din piaţa sârbă, a fost obligată să-şi întrerupă producţia la începutul lunii decembrie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!