Sărutul de pace al lui Putin

„Când va interveni pacea și ce formă va îmbrăca?” este întrebarea justificat preocupantă a primei luni de conflict din Ucraina. Predilecția pentru declanșarea unor războaie este un instrument de măsură al eșecului unei societăți sau națiuni. Războiul injust din est nu este un semn al măririi sau puterii națiunii ruse, potrivit articolului de opinie al lui Zeno Sustac publicat pe ziare.com.

Indiferent de motivații, războiul presupune atrocități, crime, barbarii, drame, pierderi irecuperabile. Prin educaţie națiunile au privilegiul de a învăţa legitimarea, umanizarea și respectarea drepturilor omului, obiective principale ale educaţiei în spiritul păcii. Din confortul bunker-ului antiatomic, președintele Federației Ruse alege însă să dea înapoi – în mod abrupt – ceasul istoriei.

Singura pace pe care o recunoaște Rusia este cea de natură injustă care ia naștere ca urmare a supunerii în faţa puterii sale militare. „Pacea ca sclavie sau supunere” este tot ceea ce oferă Kremlinul la acest moment, așteptând capitularea statului suveran pe care în mod ilegitim l-a atacat. Acest tip de pace a fost denumit de Rousseau „pacea lui Ulise şi a camarazilor săi care, prinşi în peştera Ciclopilor, aşteptau să fie devoraţi”. Toate discuțiile ruso-ucrainene care au îmbrăcat forma unor negocieri s-au desfășurat (din perspectivă rusă) în această cheie. Analizând succint situația din teren, o astfel de variantă de încetare a ostilităților este exclusă la acest moment datorită lecției excepționale de patriotism predată de ucraineni lumii întregi.

Literatura de specialitate mai vorbește și despre așa-zisa liniște a ordinii, un alt model de pace aparent imposibil de aplicat conflictului din est. Nu putem vorbi despre o posibilă „pace creată prin satisfacţie” rezultată din lipsa ostilităților, cei doi beligeranți nefiind mulţumiți de status quo-ul lor actual. Cu siguranță suntem departe de un astfel de moment.

Cele două modele fiind excluse, ne putem eventual gândi la un al treilea model care vede pacea ca un „modus vivendi” în care combatanții se abţin de la atacuri ca urmare a temerilor reciproce. Aceasta este pacea înţelegerilor (sau pacea prin epuizare) la care pot ajunge părţile ca urmare a unei stări de epuizare a forţei de a lupta. Aici există spațiu de mișcare și acțiune, pe acest model se poate construi.

Doar medierea internațională a unei entități mutual agreate, neutre și imparțiale, poate duce la construirea unui posibil acord de pace cu șanse de implementare, respectare și monitorizare. Transformarea negocierii „realpolitik” care s-a desfășurat până acum între ruși și ucraineni, în negociere eficientă bazată pe dialog real și posibile soluții, se poate realiza doar într-un asemenea format. A fost mai mult decât evident faptul că negocierea care implică părţi ce se privesc reciproc ca adversari pe viaţă, cărora le lipseşte încrederea reciprocă şi care adoptă poziţii de confruntare, nu duce la nimic constructiv.

Războiul din est a intrat într-o nouă logică, una total imprevizibilă, o logică cu toate opțiunile pe masă. În acest context cu potențial infinit de escaladare, construirea păcii este o provocare reală pentru comunitatea internațională.

Tot mai multe întrebări legitime se află pe buzele tuturor europenilor. Cum va arăta Europa post conflict? Vom avea pace sau doar o pauză de război? Ce bază se mai poate pune pe promisiunile părții producătoare de petrol, gaz și conflicte? Ne vom baza în viitor strict pe informații de intelligence sau vom da semne de inteligență? Va fi capabilă comunitatea internațională să construiască sau să reinventeze o organizație supra-statală care să contribuie în mod eficient la menținerea păcii mondiale?

Din multe puncte de vedere Federația Rusă a adus Europa în logica confruntării specifice Evului Mediu. Este principalul motiv al coalizării comunității internaționale împotriva sa. Printre instrumentele internaționale de înfăptuire a păcii care au dominat secolul al XIII-lea și al XIV-lea se număra și sărutul ritualic, instrument legal (specific vremurilor) de formalizare a realizării unui acord, formă exclusivă de înfăptuire a păcii. În așteptarea sărutului putinian de pace, armele vorbesc răstit, iar diplomația tace. Deși parte majoră a problemei, indiferent de mersul viitor al lucrurilor, Moscova rămâne parte a soluției iar aceasta încă mai poate îmbrăca forme diplomatice! Nu ipoteticul concept kantian de “pace eternă” este cel căutat, lucrurile sunt ceva mai simple iar soluția non-violentă de rezolvare este posibilă și se regăsește în cadrul procedurii de mediere internațională.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

#PACE #razboi #Putin

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Cercetătorii de la Potsdam Institute for Climate Impact Research (PIK) au spus în noul studiu publicat în prestigioasa revistă Nature că scăderea economică a fost în mare parte blocată până la jumătatea secolului de schimbările climatice existente.

Criza climatică va costa economia mondială colosala cifră de 38 de trilioane (38.000 miliarde) de dolari pe an până în 2050.
Criza climatică va reduce venitul mediu global cu 19% în următorii 26 de ani, comparativ cu ceea ce ar fi fost fără încălzirea globală cauzată, în principal, de arderea combustibililor fosili, potrivit MSN.

„Aceste daune pe termen scurt sunt rezultatul emisiilor noastre din trecut”, a spus autorul principal al studiului și omul de știință de la PIK din Germania, Leonie Wenz într-un comunicat. „Vom avea nevoie de mai multe eforturi de adaptare dacă vrem să evităm măcar pe unele dintre ele. Și trebuie să ne reducem drastic și imediat emisiile – dacă nu, pierderile economice vor deveni și mai mari în a doua jumătate a secolului, ajungând până la 60% în medie globală până în 2100.”

„Sunt obișnuit ca munca mea să nu aibă un rezultat societal bun, dar am fost surprins de cât de mari au fost pagubele.” Exprimată în dolari, criza climatică va lua o parte anuală de 38 de trilioane de dolari din economia globală în daune până în 2050, au descoperit autorii studiului.

„Se pare că… multe”, a scris scriitorul și avocatul pentru climă Bill McKibben ca răspuns la descoperiri. „Întreaga economie mondială în acest moment este de aproximativ 100 de trilioane de dolari pe an; bugetul federal este de aproximativ 6 trilioane de dolari pe an.”

Aceasta înseamnă că costurile inacțiunii au depășit deja costurile limitării încălzirii globale la 2°C de șase ori, au spus autorii studiului. Cu toate acestea, limitarea încălzirii la 2°C poate reduce semnificativ pierderile economice până în 2100.

„Acestea sunt cauzate de impactul schimbărilor climatice asupra diferitelor aspecte care sunt relevante pentru creșterea economică, cum ar fi randamentele agricole, productivitatea muncii sau infrastructura.”
„Studiul nostru evidențiază inechitatea considerabilă a impactului climatic: găsim daune aproape peste tot, dar țările de la tropice vor suferi cel mai mult pentru că sunt deja au temperaturi mai ridicate”, a spus coautorul studiului Anders Levermann, publicat în revista Nature din 17 aprilie 2024.

„Dacă Amazon, Apple și Microsoft ar fi vrut să evite o lume în care, până la sfârșitul secolului, oamenii aveau cu 60% mai puțini bani de cheltuit pentru a cumpăra orice telefoane și software-uri și nenorociri ciudate pe care intenționează să le vândă, atunci ar trebui să pună presiune asupra băncilor, pentru a nu mai agrava problema. De asemenea, ar trebui să-și dezlănțuie echipele de lobby pentru a cere acțiuni din partea Congresului”, a spus Bill McKibben.