Scandal în agricultură. Statul merge înainte cu Camerele Agricole, fermierii cer stoparea procesului

13 Mart. 2026, 10:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Mart. 2026, 10:13 // Actual //  Ursu Victor

Consiliul Asociațiilor de Profil Agroalimentar denunță public continuarea procesului de constituire a Camerelor Agricole, în condițiile în care Legea nr. 39/2025 care reglementează aceste structuri a fost deja contestată la Curtea Constituțională pentru verificarea constituționalității.

Reprezentanții organizației atrag atenția că, în pofida acestei situații, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare organizează vineri, 13 martie 2026, o nouă adunare pentru constituirea unei Camere Agricole Regionale la Cahul. Aceasta este a doua încercare de formare a unei astfel de structuri, după reuniunea desfășurată săptămâna trecută la Ștefan Vodă, unde, potrivit Consiliului, majoritatea fermierilor prezenți s-ar fi pronunțat împotriva creării Camerelor Agricole.

Consiliul Asociațiilor de Profil Agroalimentar consideră că organizarea unor asemenea reuniuni în timp ce legea este supusă controlului constituțional ridică semne de întrebare privind oportunitatea continuării procedurilor până la clarificarea cadrului juridic.

Potrivit organizației, în ultimii peste 30 de ani fermierii și statul au contribuit la dezvoltarea unui număr important de asociații agroalimentare sectoriale care reprezintă interesele diferitelor ramuri ale agriculturii. În acest context, reprezentanții sectorului susțin că apariția unei noi structuri, cu caracter obligatoriu pentru fermieri și care ar putea beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat, ridică îngrijorări privind rolul și utilitatea acesteia.

Consiliul mai afirmă legea ar conține prevederi ambigue care ar permite constituirea unei Camere Agricole regionale chiar și în situația în care majoritatea fermierilor din regiune s-ar opune, dacă un grup restrâns de participanți decide acest lucru.

Reprezentanții asociațiilor agricole susțin că fermierii se confruntă în prezent cu probleme urgente, precum dificultăți în aprovizionarea cu motorină pentru lucrările agricole, rambursarea accizei la motorină și a TVA-ului acumulat, subvenții neachitate, lipsa finanțării și consecințele repetatelor calamități naturale. În opinia acestora, crearea Camerelor Agricole riscă să devină o nouă structură birocratică care distrage atenția de la soluționarea problemelor reale ale sectorului.

În acest context, Consiliul Asociațiilor de Profil Agroalimentar solicită suspendarea procesului de constituire a Camerelor Agricole până la pronunțarea Curții Constituționale asupra legii.

Totodată, organizația încurajează reprezentanții mass-media să urmărească desfășurarea adunărilor și să reflecte opiniile exprimate de fermieri, subliniind că participarea agricultorilor la aceste reuniuni este importantă pentru asigurarea transparenței procesului și respectarea procedurilor legale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.