Scandalul de la ANSC – la un pas de a ajunge în Parlament. Consilierii, îndemnați să îngroape securea războiului

20 Ian. 2022, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Ian. 2022, 16:22 // Actual //  bani.md

Neînțelegeri la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor. Sergiu Merjan a depus o sesizare la Comisia economie, buget și finanțe pentru demiterea a trei consilieri. Este vorba de Irina Gutnic, vicedirector și doi consilieri Iacob Plămădeală și Petru Oprea. La rândul lor cei trei, drept răspuns, au depus și o sesizare de demitere a lui Merjan.

În cadrul audierilor de astăzi, din cadrul comisiei, cei patru angajați ai ANSC s-au acuzat reciproc de absența la locul de muncă nemotivat, semnarea unor decizii peste termenul legal.

Dumitru Alaiba, președintele comisiei le-a dat termen celor trei, până miercurea viitoare, să ajungă la un compromis și să-și retragă cererile, în caz contrar sesizările vor ajunge în Parlament și urmează să fie demiși toți patru.

Actualul director, Sergiu Merjan a fost numit la șefia ANSC în data de 28 octombrie 2021.

Concursul a fost anunțat pe 22 septembrie 2021 de către Comisia economie, buget și finanțe, după ce, pe 10 septembrie, Anatolie Zagorodnîi și-a depus cererea de demisie din funcția director al ANSC, iar pe 16 septembrie deputații au votat demisia acestuia.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!