Soros iese de la UiPath. Miliardarul avea o investiţie de 4 milioane dolari la unicornul românesc

22 Feb. 2022, 10:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
22 Feb. 2022, 10:38 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Celebrul investitor miliardar George Soros, 92 de ani, cu o avere estimată de publicaţia americană Forbes la aproximativ 9 miliarde de dolari, a vândut în ultimele luni din 2021 acţiunile pe care le avea la producătorul de software de automatizare UiPath (PATH), prima companie din România care se listează pe cea mai dură piaţa de capital din lume, cea de la New York, transmite Ziarul Financiar.

Astfel, potrivit raportărilor publicate recent de „ASF-ul” din SUA, la finalul lui 2021 Soros nu mai figura cu cele 60.000 de acţiuni pe care le avea în vară la UiPath, respectiv o investiţie de 4,1 milioane dolari, ceea ce înseamnă că în al doilea semestru al anului miliardarul a lichidat poziţia la compania condusă de matematicianul Daniel Dines.

În iunie 2021 UiPath avea un preţ de 68 de dolari pe acţiune (35 miliarde de dolari capitalizare), în septembrie 2021 de 53 dolari (27 miliarde de dolari capitalizare), la final de 2021 de 43 de dolari pentru ca ieri acţiunile să se tranzacţioneze la 38 dolari (19,9 miliarde de dolari).

Plasamentul la UiPath a fost de scurtă durată: intrare şi ieşire în doar câteva luni.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.