SUA: Dacă tăiem gazul rusesc spre Europa, veniturile Moscovei cad la zero

26 Sept. 2025, 11:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Sept. 2025, 11:11 // Actual //  Ursu Victor

Reducerea livrărilor de gaz rusesc către Europa reprezintă „cel mai rapid și eficient mecanism” pe care Statele Unite îl au la dispoziție pentru a presa Moscova să oprească războiul din Ucraina, a declarat ministrul american al energiei, Chris Wright, într-un interviu pentru Reuters.

Oficialul american, care a efectuat recent o vizită de aproape o săptămână în Europa, a subliniat că oprirea fluxurilor de gaze este mult mai fezabilă decât în cazul petrolului, întrucât transportul necesită conducte specializate, terminale și nave pentru gaze naturale lichefiate (GNL), ceea ce face imposibilă contrabanda.

„Cu gazul e mai simplu”, a afirmat Wright, precizând că Rusia dispune de cinci conducte majore către Europa și una către China. „Dacă se opresc livrările prin cele cinci conducte spre Europa, veniturile Rusiei din gaz scad la zero”, a adăugat acesta.

Potrivit oficialului, Europa are capacitatea de a înlocui integral importurile de gaz rusesc cu alte surse. „Putem furniza tot gazul care acum vine din Rusia. Este, într-adevăr, realizabil”, a spus Wright.

Declarațiile survin pe fondul eforturilor SUA și ale partenerilor europeni de a reduce dependența de resursele energetice rusești și de a accelera tranziția către surse alternative de energie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Apr. 2026, 17:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Apr. 2026, 17:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un operator de pe piața carburanților a fost sancționat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după ce a impus limitări la alimentarea consumatorilor în stații, a declarat directorul instituției, Alexei Taran.

Potrivit oficialului, sancțiunea aplicată este una contravențională și depășește 600 de unități convenționale, echivalentul a aproximativ 30.000 de lei.

„A fost limitată cantitatea alimentată în stații. Practic, s-a impus consumatorilor o limitare valorică, în bani, a cantității alimentate, ceea ce contravine regulilor”, a explicat Taran.

Reprezentanții ANRE au intervenit după mai multe sesizări și au constatat, în urma verificărilor la fața locului, că rețeaua vizată aplica restricții prin tranzacții repetate, cu sume limitate, pentru fiecare alimentare.

În total, instituția a recepționat șase plângeri telefonice din partea consumatorilor în primele zile, ulterior sesizările vizând în special segmentul angro, unde au fost raportate nemulțumiri legate de prețurile oferite.

Directorul ANRE a precizat că, deocamdată, aceasta este singura amendă aplicată de la începutul escaladării situației pe piața carburanților, însă mai multe investigații sunt în desfășurare.

În alte cazuri, autoritatea s-a limitat la obligarea furnizorilor să respecte prețurile achitate în avans de clienții angro sau a constatat lipsa stocurilor în stații la momentul verificărilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!