Suflul rece al crizei a prăbușit industria alimentară! Cădere de peste 20%

13 Sept. 2023, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Sept. 2023, 10:09 // Actual //  bani.md

Industria alimentară, cu o pondere de 23% în structura industriei prelucrătoare, a intrat în declin spre sfârșitul anului precedent, menținându-se pe o traiectorie negativă în prima jumătate din acest an (-21,4%), arată datele Ministerului Economiei.

Anul agricol neproductiv 2022, afectat de seceta severă, reprezintă principalul factor care a diminuat rezultatul industriei alimentare. Evoluția producției principalelor tipuri de produse ale industriei alimentare se prezintă astfel:

– fabricarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale și animale: -43%

– fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor: -41%

– prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor: -39%

– fabricarea altor produse alimentare: -25%

– prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor: -13%

– fabricarea produselor de morărit, a amidonului și produselor din amidon: -5%

– fabricarea produselor lactate: -3,3%

– producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne: -2,4%.

Totuși, o subramură a industriei alimentare și-a inversat traiectoria, înregistrând creștere – fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase, care a fost în creștere cu 5% în perioada analizată.

Ministerul Economiei susține că reducerea producției alimentare se datorează consecințelor crizei energetice, situația economică dificilă din regiune, precum și scăderea cererii externe și interne continuă să creeze dificultăți companiilor industriale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!