Tablou catastrofal! Mai mult de jumătate din roșiile consumate de moldoveni sunt de import

03 Oct. 2022, 15:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Oct. 2022, 15:32 // Actual //  bani.md

Moldova este o țară agrară, dar pentru produsele alimentare de bază se atestă o dependență puternică de importuri. Astfel mai mult de jumătate de roșiile consumate de moldoveni în 2021 sunt de import. Zece ani în urmă doar 15% din roșiile consumate erau de import, explică economistul Veaceslav Ioniță

Potrivit lui, untul consumat în proporție de peste 50% este la fel de import. Dar și cel produs în Moldova în mare parte este fabricat din laptele de import.

Economistul susține că, urmare a publicării datelor cu privire la topul de produse importate, autoritățile publice au primit un instrument în plus în procesul de elaborare a politicilor publice în domeniul agricol și securității alimentare.

Biroul Național de Statistică relevă că resursele totale de legume au constituit 318,1 mii tone, cu 7,1 mii tone (cu 2,3%) mai mult faţă de anul 2020. În anul 2021 producţia de legume a înregistrat 232,0 mii tone, cu 5,2 mii tone (cu 2,3%) mai mult față de anul precedent. Importul a constituit 62,5 mii tone și a scăzut cu 14,0 mii tone (cu 18,3%) față de 2020, iar exportul de legume în 2021 a constituit 24,5 mii tone, cu 3,7 mii tone (cu 17,8%) mai mult în comparație cu anul precedent.

29 Apr. 2026, 15:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Apr. 2026, 15:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Aproape 193 de mii de moldoveni au beneficiat, în luna martie, de medicamente și dispozitive medicale compensate, eliberate în baza rețetei electronice (eRețeta). Compania Națională de Asigurări în Medicină a transferat farmaciilor peste 121 de milioane de lei pentru produsele compensate oferite în această perioadă — cu circa 10 milioane de lei mai mult decât în martie anul trecut.

Cea mai mare parte a banilor, peste 113 milioane de lei, a fost direcționată pentru medicamente. În medie, fiecare beneficiar a primit tratamente și dispozitive compensate în valoare de aproximativ 632 de lei.

Cele mai multe fonduri au ajuns la pacienții cu boli cardiovasculare: peste 55 de milioane de lei pentru circa 136 de mii de persoane. Alte 38,5 milioane de lei au fost alocate pentru tratamentul bolilor endocrine, de nutriție și metabolism, de care au beneficiat peste 78 de mii de oameni.

În același timp, cele mai costisitoare tratamente, raportate per pacient, au fost pentru afecțiunile pielii și ale țesutului subcutanat — în medie peste 1.259 de lei pentru fiecare caz.

De dispozitive medicale compensate, cum ar fi testele sau alte produse necesare tratamentului, au beneficiat peste 28 de mii de persoane, pentru care s-au cheltuit peste 8,4 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!