Taie Rusia robinetul de gaz către Moldova?! Chișinăul vrea să cumpere 300 mil. metri cubi de gaz din Azerbaidjan

12 Oct. 2022, 11:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Oct. 2022, 11:48 // Actual //  bani.md

Chișinăul negociază cu Azerbaidjanul achiziția a 300 mil. metri cubi de gaz, potrivit declarației făcută pentru presa azeră de către premierul Natalia Gavrilița.

„Țara noastră caută o soluție pe termen scurt și lung la criza gazelor și energiei. Cerința noastră pentru două luni este de 300 de milioane de metri cubi. Nicio țară nu vrea să depindă de un singur furnizor. Prin urmare, căutăm furnizori alternativi. Această problemă a fost discutată și în Azerbaidjan. Dorim să cumpărăm gaz din Azerbaidjan în valoare de 300 de milioane de metri cubi gaz”, susține Natalia Gavrilița.

Republica este amenințată de criza gazelor, deoarece gigantul rus Gazprom ar intenționa să sisteze livrarea gazelor. De la 1 octombrie a redus livrările cu 30%. Motivul, Chișinăul nu și-a onorat obligațiile de auditare a datorii istorice de 709 mil. USD.

Țara noastră are stocate 35 de milioane de metri cubi de metan în România (CSE a decis să mai achiziționeze încă 15 mil. metri cubi), cantitate ce ar ajunge pentru aproximativ 20 zile. Gazele pot fi transportate prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău care deja funcționează din 2021.

Republica Moldova este dependentă 100% de furnizorul rus de gaze Gazprom. Pentru luna octombrie prețul de achiziție este de peste o mie USD pentru mia de metri cubi, iar tariful pentru consumatorii casnici a fost majorat cu 27,2%, la 29,26 lei pentru metrul cub. Din 1 octombrie prețul de import al gazului este calculat după o altă formulă. Este vorba de 70% prețul la petrol și 30% prețul spot al metanului.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.