Țara care a refuzat să ajute militar Ucraina. Zelenski: Sunt în stare șoc

25 Sept. 2022, 10:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Sept. 2022, 10:12 // Actual //  bani.md

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acordat un interviu pentru mass-media din Franța în care a vorbit despre o problemă nerezolvată, din punctul lui de vedere, de la începutul invaziei ruse.

Zelenski s-a declarat şocat de faptul că Israelul nu a oferit sisteme antirachete Kievului pentru a ajuta la contracararea atacurilor ruseşti, potrivit unui interviu făcut public sâmbătă, informează Reuters.

Volodimir Zelenski a cerut sprijin la scurt timp după începerea războiului, în luna februarie. El a menţionat sistemul Domul de Fier (Iron Dome) al Israelului, folosit deseori pentru a intercepta rachetele trase de către militanţii palestinieni din Fâşia Gaza.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Israelul. Sincer, sincer, sunt în stare de şoc pentru că nu înţeleg de ce nu ne-a putut oferi apărare antiaeriană”, a spus el.

Preşedintele Ucrainei a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat miercuri reporterilor francezi. Biroul său a dat publicităţii sâmbătă o înregistrare a interviului.

Comentariile sale au avut un ton mai puternic decât cele pe care le-a făcut în luna martie, când a reproşat Israelului reticenţa de a trimite arme. La acea vreme, Israelul nu a avut o poziţie angajantă, spunând că va ajuta Ucraina cât poate de mult.

Israelul, care a condamnat invazia rusă în Ucraina, este atent să nu tensioneze relaţiile cu Moscova, un pion de putere în Siria vecină, unde forţele israeliene atacă frecvent miliţiile pro-iraniene.

„Înţeleg – au o situaţie dificilă în ceea ce priveşte situaţia cu Siria şi Rusia”, a spus preşedintele Zelenski, adăugând că nu aduce acuzaţii.”Exprim fapte. Conversaţiile mele cu conducerea israeliană nu au ajutat cu nimic Ucraina”, a precizat liderul de la Kiev.

https://m.youtube.com/watch?v=b1jkC4u7z_M&feature=emb_logo

 

Realitatea Live

15 Ian. 2026, 17:32
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2026, 17:32 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a comentat inițiativa legislativă care prevede reducerea și plafonarea salariilor în instituțiile de reglementare, afirmând că ANRE și-a exprimat deja poziția oficială prin avizul transmis Parlamentului, iar instituția așteaptă evoluția proiectului de lege.

„Agenția și-a expus părerea prin avizul la acest proiect de lege. La moment nu pot comenta mai mult. Așteptăm să vedem evoluția acestui proiect”, a declarat Alexei Taran.

Șeful ANRE a subliniat că agenția este o instituție independentă din punct de vedere financiar și decizional, iar sistemul de salarizare este construit pe principii aplicate la nivel internațional în domeniul reglementării.

„Nivelul de salarizare corespunde principiilor generale pentru acest tip de activitate și pentru aceste instituții. Salariile din reglementare se raportează la nivelul industriei pe care o reglementează și la salariile pentru funcții similare din aceeași industrie”, a explicat Taran.

Potrivit acestuia, acest principiu nu este specific doar Republicii Moldova, ci este utilizat pe scară largă în Europa și în alte state, inclusiv în țări cu care ANRE colaborează în cadrul rețelelor internaționale ale autorităților de reglementare.

„Aceste principii sunt implementate și respectate nu doar în Europa, ci și în alte țări cu care colaborăm. Ele sunt standarde recunoscute pentru autoritățile de reglementare”, a precizat directorul ANRE.

Între timp, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că o inițiativă legislativă privind plafonarea salariilor în organismele de reglementare a fost deja înregistrată în Parlament și urmează să fie adoptată.

„Vorbim despre stabilirea unui plafon salarial – de până la cinci sau șapte ori salariul mediu pe economie. Nu mulți oameni beneficiază de asemenea salarii, vorbim de câteva zeci de persoane, dar este o chestiune de principiu și de justiție socială”, a declarat Gavriliță.

Proiectul de lege vizează instituții precum ANRE, CNPF și alte autorități de reglementare.

În prezent, salariile directorilor ANRE se ridică la circa 100 de mii de lei.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!