Țeapă legală cu prețul la gaz. Moldovagaz anunță că preia consumatorii Rotalin Gaz

05 Feb. 2024, 13:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Feb. 2024, 13:28 // Actual //  bani.md

Consumatorii Rotalin Gaz vor fi aprovizionați cu metan de la Moldovagaz, anunță compania, după ce a fost desemnată de către ANRE în calitate de furnizor de serviciu.

„La data de 3 februarie Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a desemnat SA „Moldovagaz” în calitate de furnizor care va executa obligația de serviciu public privind furnizarea gazelor naturale la parametrii de calitate stabiliți, la prețuri reglementate, transparente, nediscriminatorii și ușor de comparat, consumatorilor finali din teritoriul deservit de operatorul sistemului de distribuție- SRL „Rotalin Gaz Trading”, anunță Moldovagaz.

Compania spune că cei deserviți de Rotalin Gaz urmează să prezinte furnizorului documente/informații pentru încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale prin intermediul serviciului online „Cabinetul personal al consumatorului” de pe  www.moldovagaz.md, în cazul în care dispun de semnătură electronică, sau la sediul Oficiilor comerciale ale SA „Moldovagaz”.

Scandalul Rotalin gaz a izbucnit în luna septembrie 2023 când ANRE a redus tarifele la gaz pentru consumatorii Rotalin Gaz la 11,71 de lei cu TVA inclus, cu 9 bani mai puțin față de cât a cerut operatorul. Reglementatorul și-a justificat decizia urmare a devierilor financiare în sumă de 40 de milioane de lei. Operatorul nu a fost de acord  și a declarat că acest lucru îi va aduce pierderi financiare. În rezultat a declarat că își suspendă activitatea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Iul. 2026, 18:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Iul. 2026, 18:27 // Actual //  bani.md

Agenția de Investiții a lansat Studiul de Piață „Export Vision – Regatul Unit 2026”, destinat companiilor din Republica Moldova interesate să își extindă exporturile pe una dintre cele mai mari, competitive și exigente piețe de consum din Europa.

Cu aproximativ 70 de milioane de consumatori, un PIB de peste 3.500 de miliarde de euro și importuri de 839,5 miliarde de euro în 2025, Regatul Unit oferă oportunități importante companiilor capabile să răspundă cerințelor privind calitatea, conformitatea, prezentarea produsului și poziționarea comercială. În prezent, această țară se regăsește în top 20 destinații pentru exporturile Republicii Moldova.

Studiul identifică oportunități concrete atât pentru sectorul agroalimentar, cât și pentru industria prelucrătoare. Printre produsele moldovenești cu potențial se numără fructele proaspete și uscate, nucile, vinurile, sucurile, produsele de panificație și patiserie, precum și îmbrăcămintea, cablurile electrice, mobilierul și alte bunuri industriale. Analiza arată că, pentru mai multe dintre aceste categorii, cererea de import a Regatului Unit și capacitatea de export a Republicii Moldova au crescut concomitent în perioada 2021–2025.

Publicația oferă antreprenorilor informații despre profilul consumatorului britanic, structura pieței de retail, principalii importatori și distribuitori, dinamica schimburilor comerciale, procedurile vamale și cerințele aplicabile după Brexit. Totodată, studiul explică opțiunile de acces pe piață, de la exportul direct până la colaborarea cu importatori și distribuitori locali.

Documentul reprezintă un instrument practic pentru companiile care doresc să își evalueze potențialul, să își adapteze oferta și să pregătească o strategie realistă de intrare pe piața britanică.

Disponibil în limba română Studiul poate fi descărcat la linkul: https://invest.gov.md/wp-content/uploads/2026/07/Studiul_Export_Vision_UK_2026.pdf sau pe pagina Agenției de Investiții la secțiunea Publicații.