Tinerii din Moldova vor fi ajutați să obțină o calificare recunoscută și un loc de muncă acasă

24 Iun. 2022, 13:13
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
24 Iun. 2022, 13:13 // Oameni şi Idei //  MD Bani

În perioada 30 iunie – 1 iulie 2022 la „Radisson Blu Leogrand Hotel” din Chișinău va fi organizată conferința națională „Promovarea angajabilității tinerilor calificați pentru o dezvoltare sustenabilă” scopul căreia este de a identifica oportunități de formare, dar și perspective de angajare în funcție de nevoile pieței muncii pentru a îmbunătăți competențele tinerilor și a le spori șansele de angajare. Astfel, timp de două zile vor fi organizate o serie de activități, ateliere, dar și un târg al locurilor de muncă.

Rata de ocupare a tinerilor este de circa 30% în Republica Moldova, iar pentru a obține un loc de muncă după finalizarea studiilor, tinerii au nevoie în medie de 3 ani.

În acest context, în cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte de prevenire a migrației, măsuri de suport dedicate tinerilor astfel încât să obțină un loc de muncă acasă, orientarea formării profesionale spre necesitățile pieții muncii și asigurarea domeniilor prioritare ale economiei naționale cu specialiști înalt calificați.

În prima zi a evenimentului, participanții vor fi familiarizați cu provocările și perspectivele tinerilor privind sistemul educațional la nivel național, regional și sectorial, inițiativa germano-sârbă pentru creștere durabilă și ocupare a forței de muncă, avantajele învățământului dual în Republica Moldova, dar și o serie de ateliere paralele referitoare la serviciile publice locale de infrastructură și mentenanță tehnică, dar și a clădirilor ecologice și a eficienței energetice în construcții.

În cea de-a doua zi vor fi discutate concluziile enunțate și acțiunile ce urmează a fi întreprinse pe termen scurt, mediu și lung și va fi organizat un târg al locurilor de muncă. Platforma va reuni companii cu o gamă diversă de oferte de angajare și instituții de învățământ profesional tehnic cu oportunități educaționale avantajoase.

Evenimentul va găzdui peste 100 de participanți, reprezentanți ai Guvernului și ai administrației publice locale, ai mediului academic, ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic, ai asociațiilor de business, conducători și reprezentanți ai companiilor, ai mediul asociativ, investitori, reprezentanți ai ambasadelor și donatorilor.

Evenimentul este organizat de Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova cu suportul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 17:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 17:43 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Războiul din Iran provoacă perturbări în aviația globală. De la începutul conflictului, peste 23.000 de zboruri către aeroporturile din Orientul Mijlociu au fost anulate, ceea ce înseamnă aproximativ 4,4 milioane de locuri pentru pasageri afectate, relatează Bloomberg.

Potrivit datelor citate de publicație, problemele financiare și logistice pentru industria aviatică se agravează pe măsură ce conflictul militar din regiune continuă.

Compania aeriană Emirates, una dintre cele mai mari din lume, a prelungit suspendarea zborurilor către Dubai până la sfârșitul zilei de sâmbătă, ceea ce înseamnă o întrerupere de aproape o săptămână de la începutul atacului comun al Statelor Unite și Israel asupra Iranului.

La rândul său, Qatar Airways a anunțat că suspendă zborurile către regiune până vineri.

Ca urmare a restricțiilor aeriene, mii de pasageri au rămas blocați în statele din Golful Persic, fiind nevoiți să caute rute alternative, mult mai lungi și mai costisitoare, pentru a ajunge la aeroporturi care încă funcționează, în special în Arabia Saudită și Oman.

În același timp, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au anunțat crearea unor coridoare aeriene sigure, care ar putea permite operarea a până la 48 de zboruri pe oră, în încercarea de a reduce blocajele din traficul aerian.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!