„Trans-Oil” lansează o nouă emisiune de eurobonduri în valoare de 400 milioane dolari

30 Apr. 2021, 10:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
30 Apr. 2021, 10:25 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Grupul „Trans-Oil” a revenit cu succes pe piețele de capitaluri internaționale, cu o nouă emisiune de eurobonduri în valoare de 400 milioane dolari, cu scadență în 2026. Tranzacția constituie un plasament de eurobonduri de referință pentru regiunea Europei Centrale și de Est în anul 2021, precum și cea mai semnificativă ofertă din Republica Moldova, în contextul în care Grupul continuă să fie singurul emitent din această țară, după tranzacția inițială din 2019.

Noua emisiune de eurobonduri a generat o cerere semnificativă din partea investitorilor instituționali internaționali, cu un registru de comenzi care a totalizat peste 1,5 miliarde dolari chiar în perioada de bookbuilding, scrie Realitatea.md.

Ampla diversificare a cererii din partea investitorilor a fost dovedită prin participarea activă a unor administratori de active și fonduri de pe arena internațională. Astfel, o serie de investitori din Europa continentală, SUA, Elveția și Marea Britanie au primit alocări de 27, 26, 25 și respectiv 19% în registrul final, restul mergând spre investitori din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia.

Instituțiile financiare internaționale din domeniul dezvoltării și partenerii tradiționali ai Grupului, Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) și Banca Internațională de Investiții (BII), și-au stabilit ferm planurile de participare la noua emisiune în momentul în care a fost anulată tranzacția, confirmând un angajament total de 50 milioane dolari.

Pe fondul unei cereri puternice din partea investitorilor, dobânda a fost stabilită la un nivel de 8,45% anual, reprezentând o reducere cu 365 de puncte de bază în comparație cu emisiunea inițială de eurobonduri în valoare de 300 milioane dolari, lansată în 2019.

Emisiunea a primit conform așteptărilor rating „B” din partea Fitch Ratings și rating „B-” de la S&P Global Ratings.

„Această nouă tranzacție instituie un nou reper în istoria tranzacțiilor Trans-Oil pe piața de capital, după tranzacția inițială din 2019. Începând din acel moment, Grupul s-a transformat într-o companie agroindustrială din ce în ce mai mare și mai diversificată în zona Europei Centrale și de Est, iar veniturile și profitul operațional aproape că s-au dublat. Mulțumim comunității internaționale de investitori pentru recunoașterea arătată performanțelor noastre consecvente și modelului nostru de afaceri consolidat. Noua emisiune a atras o cerere robustă care a depășit 5 miliarde USD provenind de la investitori tradiționali, precum și din partea unor investitori noi din SUA, Europa, Asia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu ajutorul cărora am obținut o substanțială reducere a dobânzii anuale. Cu ajutorul acestui sprijin excepțional din partea investitorilor, privim cu încredere spre viitor și continuăm să ne dezvoltăm afacerea agroindustrială în regiunea dunăreană”, a comentat Vaja Jhashi, CEO și Fondator al Trans-Oil Group.

Sumele încasate din emisiune vor fi utilizate pentru finanțarea unei rambursări anticipate a eurobondurilor purtătoare de 12% dobânda anuală, 12% în sumă de 300 milioane dolari, cu scadența în 2024, prin intermediul unei oferte any-and-all de achiziție și acord tip exit consent, iar fondurile suplimentare vor fi alocate pentru diverse scopuri de ordin general corporativ, inclusiv susținerea capitalului de lucru necesar Grupului.

„Cererea copleșitoare înregistrată din partea investitorilor cu ocazia acestei noi emisiuni de eurobonduri reflectă reziliența consecventă a modelului nostru de afaceri, precum și experiența pe care am acumulat-o în ceea ce privește creșterea și menținerea profitabilității. Trans-Oil a continuat să-și consolideze profilul de atragere finanțare și și-a dovedit capacitatea de acces pe piețele de capital, contribuind la dezvoltarea sustenabilă și pe termen lung a Grupului”, a comentat Jim Van Steenkiste, Co-Portfolio Manager, European Principal Group, Oaktree Capital Martagemeht, L.P..

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!