Administrația președintelui american Donald Trump a emis o licență temporară care permite unor țări să cumpere anumite produse petroliere rusești aflate deja în tranzit pe mare, pe fondul creșterii prețurilor la petrol provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, relatează CNN.
Decizia vine în contextul în care prețul petrolului Brent a depășit pragul de 100 de dolari pe baril pentru prima dată din august 2022, pe fondul escaladării războiului cu Iran și al perturbării fluxurilor globale de energie.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că autorizația are scopul de a crește disponibilitatea petrolului pe piața globală și de a reduce presiunea asupra prețurilor. Potrivit acestuia, măsura permite vânzarea petrolului rusesc care este deja încărcat pe nave și blocat pe mare, fără a aduce beneficii financiare semnificative guvernului de la Moscova.
Licența se aplică doar țițeiului și produselor petroliere rusești încărcate pe nave până la 12 martie și permite finalizarea transporturilor până la 11 aprilie.
Anterior, Statele Unite au acordat rafinăriilor din India o derogare de 30 de zile pentru a cumpăra petrol rusesc aflat în tranzit, pentru a permite menținerea fluxului de petrol pe piața globală.
Tensiunile din Orientul Mijlociu au dus practic la blocarea Strâmtorii Hormuz pentru petroliere, rută prin care tranzitează aproximativ o cincime din petrolul mondial. În aceste condiții, prețurile energiei au crescut puternic, iar analiștii avertizează că nici chiar o încheiere rapidă a conflictului nu ar garanta redeschiderea imediată a acestei rute strategice.