Preşedintele Recep Tayyip Erdogan le-a promis turcilor „veşti bune“ pe 20 aprilie, probabil reducerea facturilor la utilităţi, ceva obligatoriu dacă vrea victoria în alegerile de pe 14 mai, care se anunţă mai dificile ca până acum pentru el.
Câteva veşti bune au fost deja comunicate: Turcia va începe în mai să livreze către gospodării gazele naturale descoperite în Marea Neagră şi va inaugura primul reactor al primei sale centrale nucleare luna aceasta. Sunt realizări cu care niciunul dintre contracandidaţii lui Erdogan sau chiar unele ţări vecine nu s-ar putea lăuda.
Dincolo de aspectele populiste şi electorale, aceste mesaje şi evenimente se referă la proiecte strategice realizate în timp record. Gazele care vor fi aduse în gospodării în vara aceasta au fost descoperite în 2020 în Marea Neagră, iar primele conducte ale reţelei de transport către ţărm au fost montate anul trecut. Gazele descoperite în Marea Neagră ar trebui să acopere 30% din consumul Turciei când producţia se va face la capacitate maximă. La centrala nucleară turcă, lucrările de construcţie au început în 2018 şi ar trebui să fie finalizate în 2026, când din producţia celor patru reactoare va putea fi acoperit 10% din necesarul intern de electricitate.
Sunt proiecte importante pentru Turcia, care-şi acoperă două treimi din consumul de energie din importuri, dar şi pentru Erdogan, care a declarat că obiectivul său este să-şi facă ţară independentă energetic. Dar pentru aceasta, energia nucleară şi gazele din Marea Neagră, oricât de mult sunt majorate estimările privind rezervele de acolo, descoperirile de până acum fiind considerate istorice, nu sunt suficiente, mai ales că economia turcă are una dintre cele mai mari rate de creştere a consumului de energie din Europa. De aceea, Turcia mai are şi alte planuri de extindere a producţiei de energie, unele controversate.
În regiunea Yusufeli, apele râului Çoruh cresc încet acoperind sate, localităţi şi aşezări istorice. Râul este blocat de cel mai mare baraj al Turciei şi al cincilea ca mărime din clasa lui din lume. Barajul, finalizat în toamna anului trecut, are o înălţime de 275 de metri şi blochează apa pentru o hidrocentrală cu trei turbine. Proiectul a fost lansat în urmă cu aproape zece ani şi cu toate acestea creşterea nivelului apelor i-a luat pe mulţi dintre localnici pe nepregătite.
În timp ce presa de propagandă a guvernului redă imagini cu canoişti care se antrenează pe lacul imens înconjurat de stânci şi un peisaj spectaculos printre case şi sinagogi inundate, publicaţiile mai moderate scriu despre voluntari care încearcă să salveze animele lăsate în urmă şi izolate pe construcţii şi cum localnicii încă îşi mai adună din bunuri din fostele locuinţe. Hidrocentrala poate asigura în teorie electricitate pentru întregul oraş Antalia, care are 2,5 milioane de locuitori şi este al cincilea ca mărime din Turcia, iar barajul contribuie cu 2% la capacitatea hidroelectrică a ţării.
Pe râul Çoruh au fost construite sau urmează să fie construite 13 baraje. Pentru cel de la Yusufeli a trebuit mutate 7.400 de persoane. Valea era considerată un muzeu natural. Hidroenergia este de decenii răspunsul Ankarei la dependenţa de importurile de energie şi încă mai este, scrie Foreign Policy. Turcia are peste 700 de hidrocentrale, care produc 17% din electricitatea generată. Însă barajele au prostul obicei de a fi nefolositoare în vremuri de secetă, cum s-a întâmplat în 2021, şi de a crea tensiuni cu statele din aval.
Cele mai multe din barajele mari ale Turciei sunt pe fluviile Tigru şi Eufrat şi au redus deja fluxul de apă către mai aridele Siria şi Irak. Hidroenergia este considerată energie regenerabilă, care reprezintă peste jumătate din capacitatea energetică totală instalată, de 104.488 MW. Capacitatea hidroenergetică este de 31.600 MW, iar cea eoliană de 11.490 MW, aceasta fiind a doua sursă de energie regenerabilă. Instalaţiile solare însumează 9.820 MW. Regenerabilele reprezintă peste 95% din creşterea de capacitate din 2021, potrivit Daily Sabah.
Diversificarea surselor de energie şi găsirea unora noi este crucială pentru viitorul economic al Turciei deoarece importurile de energie au cea mai mare contribuţie de deficitul comercial. Acestea reprezintă, de asemenea, o vulnerabilitate geopolitică. Centrala atomică de la Akkuyu, un proiect de 20 de miliarde de dolari, este construită cu tehnologie şi finanţare din Rusia. Inagurarea anunţată de Erdogan pentru 27 aprilie presupune încărcarea primului reactor cu combustibil nuclear, nu începerea producţiei – programată totuşi pentru anul acesta.
În total, ar trebui să fie patru reactoare. Până la descoperirea gazelor din Marea Neagră şi până la venirea gazelor din Azerbaidjan, gazele ruseşti erau cea mai importantă sursă de energie de acest timp.
Goana după gazele din Marea Mediterană a pus Turcia pe picior de război cu Grecia, îndepărtând-o şi mai mult de aliaţii săi din NATO. După ce Rusia a atacat Ucraina şi a pierdut piaţa de hidrocarburi din UE, Turcia a devenit unul dintre principalii importatori de gaze naturale lichefiate şi petrol ruseşti. Rusia este doar un partener de conjunctură pentru Ankara. Turcia importă petrol şi din Iran, tot o ţară aflată sub sancţiuni occidentale. Toate acestea fac parte din jocul făcut de Erdogan pentru a face din Turcia un centru de trading de energie pentru piaţa europeană. Dar o parte din sursele de energie sunt cel puţin nesigure.
