Ucrainenii au capturat de la ruși lansatorul de rachete termobarice TOS-1A și l-au folosit contra lor

09 Apr. 2022, 08:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Apr. 2022, 08:30 // Actual //  bani.md

Soldații ucraineni au capturat de la forțele armate ruse lansatorul TOS-1A, care este capabil să tragă rachete termobarice, și l-au folosit împotriva trupelor invadatoare.
Informația a fost confirmată pentru The Times de Serghei Bratchuk, purtător de cuvânt al administrației militare ucrainene din regiunea Odesa.

„Acest armament de producție rusească a fost confiscat de la invadatori în perfectă stare de funcționare, iar acum distruge inamicii!”, a spus Bratchuk.

Potrivit lui Serghei Bratchuk, forțele ucrainene au folosit un lansator de rachete TOS-1A și au tras asupra pozițiilor trupelor ruse lângă Izyum, în estul Ucrainei.

În 3 martie, armata ucraineană a pus mâna pe un lansator de acest tip în regiunea Cernihiv. Un altul a fost confiscat în 30 martie în regiunea Harkov.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media.

Pe rețelele sociale a fost distribuită o fotografie cu un tractor care transportă pe câmp un lansator TOS-1A, abandonat de ruși după ce a fost deteriorat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media.

La începutul acestei săptămâni, un grup de militari ucraineni s-au fotografiat în fața unui TOS-1A confiscat, imaginea devenind virală pe rețelele sociale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media.

La două zile de la începutul invaziei, o echipă CNN a văzut acest tip de lansator la sud de Belgorod, Rusia, lângă granița cu Ucraina.
Aceste tipuri de arme nu folosesc muniție convențională. În schimb, ele sunt umplute cu explozibil de înaltă temperatură și presiune. Acestea sunt uneori numite „bombe cu vid” deoarece aspiră oxigenul din aerul înconjurător pentru a genera o explozie puternică și o undă de presiune mare care poate avea efecte distructive enorme.

Arme termobarice au fost folosite în Cecenia, cu consecințe îngrozitoare, potrivit Human Rights Watch. Utilizarea lor a fost condamnată de un număr de organizații neguvernamentale.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.