Ucrainenii și moldovenii intră în top 10 turiști străini care au „invadat” România

28 Dec. 2022, 11:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Dec. 2022, 11:05 // Actual //  bani.md

Pandemia a schimbat preferințele de călătorie ale turiștilor din întreaga lume. Dacă în primul an de pandemie s-a călătorit mai puțin, vara lui 2021 a fost marcată de vacanțele cu teste și certificate. 2022 a fost mai relaxat, iar turiștii au început din nou să călătorească, scrie ECONOMICA.NET.

Numărul de turiști străini care au venit în România anul acesta a crescut cu mai bine de 50% față de 2021. Însă după cum relevă datele statistice mai este nevoie de încă pe-atâția turiști ca numărul să ajungă la nivelul de dinainte de pandemie, care a luat viețile a peste 6,6 milioane de oameni. În vara lui 2022 s-a circulat mai bine, fără certificate sau teste, și asta s-a văzut și în cifre. 1,16 milioane de străini au venit în România în primele nouă luni din acest an, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Această cifră e la aproape 55% din numărul de total de străini care ne-au vizitat în aceeași perioadă a lui 2019: 2,10 milioane.

Cei mai mulți cetățeni străini care au vizitat România fost germanii, care și-au păstrat poziția de cei mai numeroși turiști străini care au venit în România anul acesta, chiar dacă numărul lor e mai mic cu 43% față de 2019, când ocupau tot prima poziție, arată datele INS.

Turiștii din Israel au revenit în top și se află anul acesta pe locul al doilea, la fel ca în 2019, însă sunt cu 42% mai puțini față de atunci. Față de anul trecut, creșterea este una mai mare, de aproape 200%.

Topul este continuat de italieni, americani și unguri, care ocupă aceleași poziții ca în 2019. Regatul Unit și Franța continuă topul de anul acesta, cu moldovenii pe locul opt, urmați de polonezi și, pentru prima oară în top 10, de ucraineni, în număr de 42.360. Cei mai mulți dintre aceștia au venit în scop particular, și doar 5.666 dintre ei au călătorit în scop de afaceri. E posibil ca războiul să-i fi făcut pe ucraineni să aleagă destinații de vacanță mai aproape. Majoritatea dintre ei, circa 30.000, au venit cu mașina, mai arată datele INS.

În plus, numărul de turiști ucraineni care au venit anul acesta în România și care s-au cazat în structurile de cazare turistică colectivă și private, fără a-i în calcul pe cei care s-au refugiat în România, este similar cu cel înregistrat în 2019: 43.560.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 17:08
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
02 Mart. 2026, 17:08 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

De la 10 000 la 100 000 de euro va crește plafonul pentru unele operațiuni valutare pe care moldovenii le vor putea efectua fără autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei. Măsura este prevăzută într-un proiect de modificare a Legii privind reglementarea valutară, examinat de secretarii de stat în ședința din 2 martie.

Potrivit documentului, imediat după intrarea în vigoare a legii, pragul actual de 10 000 de euro va fi majorat la 100 000 de euro pentru o serie de operațiuni de capital, iar din 1 ianuarie 2028 plafonul va urca la 250 000 de euro.

Noua limită va fi aplicabilă pentru cumpărarea de instrumente financiare străine, acordarea de împrumuturi și garanții, donații și împrumuturi între persoane fizice sau juridice, deschiderea în străinătate a unor conturi legate de împrumuturi sau garanții, precum și alte operațiuni de capital. În paralel, este eliminat complet regimul de notificare pentru împrumuturile și creditele primite de rezidenți de la nerezidenți, obligație care în prezent se aplică pentru sumele ce depășesc 10 000 de euro. Eliminarea notificării va intra însă în vigoare la 1 octombrie 2027, pentru a permite BNM să creeze un nou mecanism de raportare.

Totodată, moldovenii care emigrează vor putea transfera activele deținute și vor avea dreptul să deschidă conturi la bănci din străinătate fără autorizarea BNM, inclusiv în perioada stabilirii cu domiciliul peste hotare.

Sunt operate schimbări și în ceea ce privește plățile în valută pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul restabilește dreptul rezidenților de a achita în valută străină, inclusiv în numerar, în unitățile comerciale amplasate în aeroporturile internaționale după zonele de control vamal și de frontieră, la punctele internaționale de trecere a frontierei sau la bordul aeronavelor antrenate în curse internaționale. De asemenea, se permite nerezidenților să achite în valută străină serviciile hoteliere din țară, măsură justificată prin necesitatea susținerii turismului și alinierii la practicile europene.

Pentru casele de schimb valutar și hotelurile care desfășoară activitate de schimb valutar în numerar, proiectul introduce reguli noi. Acestea vor putea furniza servicii de plată în numele și pe contul unor societăți de plată sau emitente de monedă electronică licențiate, cu obligația de a separa strict fondurile destinate serviciilor de plată de cele utilizate pentru schimbul valutar. În plus, casele de schimb valutar vor fi obligate să prezinte anual BNM situațiile financiare, pentru o monitorizare mai strictă a capitalului social și a lichidităților.

Un alt element nou este extinderea temeiurilor de refuz pentru autorizarea operațiunilor valutare. BNM va putea respinge o cerere dacă operațiunea implică riscul încetării relațiilor de corespondență bancară sau riscul aplicării unor sancțiuni internaționale asupra instituției sau asupra prestatorilor de servicii de plată rezidenți.

Legea va intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, iar BNM va avea la dispoziție șase luni pentru a-și ajusta actele normative secundare la noile prevederi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!