Un punct de vaccinare a fost deschis la Aeroportul Internațional Chișinău. Programul de lucru și vaccinuri disponibile

26 Iul. 2021, 12:42
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Iul. 2021, 12:42 // Actual //  MD Bani

Un punct de vaccinare anti-COVID-19 a fost deschis la Aeroportul Internațional Chișinău. În primele săptămâni, noul centru de imunizare va activa zilnic, între orele 8.00 și 21.00, iar ulterior – în funcție de fluxul de pasageri. Oamenii sunt așteptați să se imunizeze în contextul în care, varianta Delta este deja prezentă în Republica Moldova.

La punctul de vaccinare deschis astăzi la aeroport sunt disponibile vaccinurile: Johnson&Johnson, AstraZeneca și Pfizer. Potrivit responsabililor, în Republica Moldova pot fi imunizate persoanle care au atins vârsta de 18 ani.

Noul centru de imunizare are trei zone – de recepție, de triaj medical și de supraveghere postvaccinare. La punctul de imunizare de la aeroport activează angajați de la patru instituții medicale: Centrul Mamei și Copilului, Spitalul Clinic Republican, Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic.

Oamenii sunt așteptați să se vaccineze, în contextul în care, tulpina Delta a virusului, numită și tulpină indiană este deja prezentă în Republica Moldova și care este de două ori mai contagioasă față de varianta Alpha.

Realitatea Live

30 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Ian. 2026, 16:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Probele de motorină prelevate în aceste zile din mai multe loturi destinate pieței din Republica Moldova vor fi supuse analizelor de laborator, în contextul intensificării controalelor asupra calității produselor petroliere introduse în țară, anunță Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC).

Ieri, inspectorii au colectat probe din depozitele situate în zona postului vamal Leușeni, unde sunt stocate cantități de motorină destinate circuitului comercial. Verificările au vizat respectarea cerințelor de calitate și conformitate prevăzute de legislația în vigoare, înainte ca produsul să ajungă la consumatori.

Acțiunile au continuat și astăzi în Portul Internațional Liber Giurgiulești, unde au fost prelevate probe din loturile de motorină la intrarea în țară, înainte de plasarea acestora pe piața internă.

Potrivit ISSPNPC, măsurile întreprinse la punctele de trecere a frontierei Leușeni și în Portul Internațional Liber Giurgiulești au drept scop prevenirea introducerii pe piață a produselor petroliere neconforme și protejarea consumatorilor de riscurile legate de utilizarea unor carburanți de calitate necorespunzătoare.

„Supravegherea calității produselor petroliere constituie o prioritate constantă, motiv pentru care controalele vor continua atât la punctele de intrare în țară, cât și pe întreg lanțul de distribuție”, se arată în comunicatul ISSPNPC.

Probele colectate vor fi analizate în laboratoare acreditate, iar în funcție de rezultate, autoritatea va întreprinde măsurile legale necesare. În cazul în care vor fi depistate neconformități, pot fi aplicate sancțiuni prevăzute de legislație, inclusiv retragerea produselor de pe piață.

Verificările au loc în contextul în care pe piață a apărut un lot de motorină neconformă, cu un punct de curgere (CFPP) sub standardul minim de minus 20 de grade. Din cauza carburantului care a înghețat la temperaturi scăzute, numeroși șoferi s-au confruntat cu defecțiuni tehnice costisitoare.

Deputatul PAS, Dorian Istrati, a declarat că guvernarea PAS a modificat legislația astfel încât produsele importate din Uniunea Europeană să nu mai fie supuse verificărilor de conformitate la vamă, bazându-se exclusiv pe certificarea acestora în statele de origine. 

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!