Ungaria va scuti de impozitul pe venit mamele cu vârsta sub 30 de ani

22 Dec. 2022, 13:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Dec. 2022, 13:16 // Actual //  bani.md

Femeile sub 30 de ani cu copii vor fi scutite de la plata impozitului pe venit începând cu anul viitor, a anunţat guvernul Ungariei, scrie hotnews.ro.

„Extindem scutirea de la plata impozitului pe venit până la 30 de ani în cazul femeilor care au copii”, a anunţat miercuri seară ministrul justiţiei, Judit Varga, pe reţeaua de socializare Facebook, în timpul şedinţei de guvern.

De această măsură vor beneficia aproximativ 55.000 de femei, potrivit portalului economic Napi.hu, apropiat guvernului de la Budapesta.

Impozitul pe venit în Ungaria este în prezent de 15% şi are o cotă unică.

Anul trecut, executivul ungar a anunţat că persoanele cu vârste sub 25 de ani sunt scutite de plata impozitului pe venit.

În ultimii ani, guvernul de la Budapesta a introdus o serie de măsuri pentru a încuraja natalitatea, care rămâne la cote scăzute. Una dintre măsuri prevede ca femeile care au mai mult de patru copii să nu plătească impozit pe venit pe viaţă.

Populaţia Ungariei a scăzut cu peste 200.000 de persoane în ultimul deceniu.

Viktor Orban afirmă că asistența pentru familii va fi unul dintre obiectivele principale ale Ungariei și anul viitor

Anunțul făcut miercuri seara de Judit Varga a venit după ce mai devreme în cursul zilei premierul Viktor Orban a susținut o amplă conferință de presă în care și-a anunțat obiectivele pentru anul viitor.

Orban a spus că suveranitatea, libertatea, ocuparea deplină a locurilor de muncă şi asistenţa pentru familii vor fi principalele obiective la care Ungaria nu va renunţa în 2023, chiar şi în condiţii greu predictibile.

O altă prioritate a guvernului ungar va fi asigurarea creşterii economice a ţării simultan cu reducerea inflaţiei sub 10% până la finalul lui 2023.

Premierul ungar a subliniat că rămânerea ţării sale în afara războiului din Ucraina va continua să aibă o importanţă deosebită pentru Budapesta.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Feb. 2026, 12:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Feb. 2026, 12:44 // Actual //  Ursu Victor

Irbit Motorcycle Plant (IMZ), singurul producător rus de motociclete grele cu ataș, a decis să mute producția în China, pe fondul unui declin de durată provocat de sancțiuni, probleme logistice și pierderea piețelor-cheie după declanșarea războiului la scară largă din Ucraina. Informația este relatată de publicația 7×7.

Potrivit sursei, încă din 2022 uzina transferase parțial asamblarea din regiunea Sverdlovsk în Kazahstan, încercând să ocolească sancțiunile occidentale și să mențină accesul la componente importate, care reprezentau peste 70% din motocicletele „Ural”. Măsura nu a fost însă suficientă pentru a opri pierderile.

Lovitura decisivă a venit în 2025, când administrația președintelui SUA Donald Trump a majorat la 25% taxele vamale pentru importurile din Kazahstan, făcând nerentabil exportul motocicletelor „Ural” pe piața americană — una dintre cele mai importante pentru companie.

În aceste condiții, conducerea IMZ a semnat un acord cu compania chineză Yingang. În 2026 a fost prezentat noul model Ural Neo 500, complet proiectat și produs în China. Motocicleta păstrează atașul emblematic al mărcii, dar diferă radical de modelele clasice „Ural” ca design și dotări. Lansarea pe piață este programată pentru mai–iunie 2026, la un preț estimat de 15.000 de dolari, față de aproximativ 20.000 de dolari pentru fostul model-fanion Ural Gear Up.

Relocarea producției a devenit inevitabilă după o serie de eșecuri. Sancțiunile din 2022 au întrerupt livrările unor componente esențiale — frâne Brembo, anvelope Heidenau, bujii NGK și rulmenți SKF. În paralel, „contra-sancțiunile” introduse de Vladimir Putin în 2022, inclusiv interdicția exportului unor produse precum motocicletele, precum și creșterea de patru ori a costurilor logistice, au afectat grav vânzările.

Până la război, 40% din vânzările IMZ mergeau către SUA, 30% către Europa și 25% către Asia. Mutarea temporară în Kazahstan a permis reluarea parțială a exporturilor, dar nu a rezolvat problemele structurale. Până în 2024, secția din Irbit ajunsese la doar doi asamblori, iar în 2025 a trecut exclusiv la producția de piese și servicii de garanție. Producția din Kazahstan, care ajunsese la 300 de motociclete pe lună, a fost subminată de noile tarife americane.

În 2016, uzina declara public că se mândrește cu rezistența față de „chinezificarea generală”. Astăzi, constată 7×7, IMZ este nevoită să urmeze același drum parcurs deja de numeroși producători auto ruși după 2022.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!