Vedete care și-au cumparat insule private. Locurile de vis în care își petrec vacanțele cele mai bogate celebrități

Leonardo DiCaprio

În 2005, câștigătorul premiului Oscar a achiziționat Insula Blackadore Caye. DiCaprio are inițiativa de a transformă acest teritoriu de 104 acri într-o stațiune ecologică cu bungalouri și vile și un centru de cercetare care desfășoară activități pentru dezvoltarea durabilă.

Celine Dion

Cântăreața piesei iconice Titanic deține o insula privată în Jupiter, Florida, unde ea și soțul ei regretat, directorul muzical Rene Angelil, au construit un conac imens, complet alb, care are chiar și propriul sau parc acvatic.

Johnny Depp

Datorită filmării Piraților din Caraibe, Johnny Depp a întâlnit diferite insule din Marea Caraibelor, care l-au încântat cu nisipul alb și marea cristalină. Una dintre acestea, Little Hall’s Pond Cay, situată în Bahamas, i-a plăcut atât de mult încât a decis să o cumpere pentru a avea propriul sau paradis de 45 de acri pentru a se bucură de pace. Insula să este atât de importantă pentru actor încât chiar și fiecare plajă poartă numele unei persoane dragi.

Shakira

Vedetă columbiană a făcut echipa cu Roger Waters, membru al Pink Floyd, și împreună au achiziționat Bonds Cay, o insula de 550 de acri din Bahamas pe care au transformat-o într-o destinație turistică exclusivă. Atât cântăreții, cât și oaspeții lor privilegiați se pot bucură de cinci frumoase plaje cu nisip alb, lagune și cascade și peisaje luxuriante de vegetație.

Atunci când consumatorii comandă sushi sau rulouri cu somon într-un restaurant japonez, rareori își imaginează că acest ingredient „tradițional” este, de fapt, rezultatul uneia dintre cele mai eficiente campanii de marketing alimentar din istorie, inițiată de Norvegia în anii ’80.

În a doua jumătate a anilor 1970 și începutul anilor 1980, Norvegia a extins rapid creșterea industrială a somonului atlantic în fermele din apele reci ale Mării Norvegiei. Pe fondul saturării piețelor interne și europene, autoritățile și industria au început să caute o piață externă mare, solvabilă și cu o cultură dezvoltată a consumului de pește. Japonia s-a dovedit a fi ținta ideală.

Paradoxal însă, la acel moment, somonul era considerat în Japonia impropriu pentru consum crud, fiind asociat cu paraziți. Bucătăria japoneză tradițională folosea pentru sushi și sashimi pești precum tonul, yellowtail sau dorada, în timp ce somonul era doar gătit sau sărat. Diferența esențială consta în faptul că somonul de crescătorie norvegian nu conținea paraziți, precum Anisakis simplex, frecvent întâlniți la somonul sălbatic din Pacific.

În același timp, Japonia se confrunta cu un deficit de ton, ceea ce ducea la creșterea prețurilor, în special pentru carnea grasă ōtoro, extrem de apreciată. Somonul norvegian, sigur pentru consum crud și atractiv vizual, a devenit astfel o alternativă strategică.

Pe acest fundal a fost lansat Project Japan, o inițiativă comună a Norges sjømatråd (Consiliul Norvegian pentru Exportul de Pește) și a Ministerului Pescuitului din Norvegia. În 1985, o delegație oficială condusă de ministrul pescuitului, Thor Listau, a ajuns în Japonia pentru a promova somonul norvegian.

Strategia nu a vizat consumatorul final, ci bucătarii din restaurantele japoneze. Au fost organizate degustări închise, demonstrații culinare, recepții la ambasada Norvegiei din Tokyo și prezentări privind siguranța alimentară a somonului de crescătorie. Mesajul-cheie nu a fost schimbarea tradiției, ci soluționarea problemei deficitului de ton.

Rezultatele au apărut treptat. Primele livrări se ridicau la doar 2–3 tone pe an, însă după aproape un deceniu de efort susținut, importurile au explodat. La începutul anilor 2000, Japonia importa peste 45.000 de tone de somon norvegian anual, iar în prezent aproximativ 84% din somonul proaspăt consumat în Japonia provine din Norvegia.

Cel mai important efect a fost însă global: odată cu răspândirea bucătăriei japoneze în lume, somonul crud a devenit parte a „canonului” sushi-ului. Restaurantele din SUA, Europa sau Rusia au replicat modelul japonez, folosind în majoritate somon norvegian. Astăzi, sushi cu somon este perceput drept „clasic japonez”, deși produsul are origine europeană.

Project Japan este studiat în prezent ca un exemplu de succes de diplomație gastronomică și inginerie culturală, realizat fără conflict cu tradiția și bazat pe răbdare și planificare pe termen lung — trăsături definitorii ale modelului norvegian de politică economică și export.