(VIDEO) Cea de-a doua ediție a SUM IT UP s-a încheiat. Cum a fost la evenimentul organizat de MITP

22 Iul. 2022, 14:08
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
22 Iul. 2022, 14:08 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Moldova Innovation Technology Park, principalul catalizator al investițiilor și creșterii în sectorul tech din Moldova, și-a încheiat cea de-a doua ediție a SUM IT UP, eveniment dedicat industriei tech din țară și actorilor cheie implicate în digitalizarea ţării.

O idee comună a prezentărilor a fost impactul MITP asupra sferelor tech și inovaţie din Moldova și modul în care dialogul dintre sectorul privat și cel public a contribuit la creșterea atractivității țării pentru investitorii străini.

Rezultatele vorbesc de la sine. Până la sfârșitul anului 2021, MITP și-a triplat numărul de rezidenți față de 2018, inclusiv prin creșterea numărului de companii cu investiții externe, care au generat aproape jumătate din veniturile din vânzări pentru anul trecut, un impresionant 47%, adică peste 3 miliarde de lei. În acest context, Silvia Grosu, legal manager MITP, a menționat că „Garanția de stat oferă previzibilitatea cadrului legal și certitudinea, atât pentru rezidenți cât și investitori, că statul nu va interveni la impozitul unic, și nu va anula deciziile implementate până la moment”. 

În sprijinul eforturilor de a spori pregătirea tehnică a tinerilor din țară, Michelle Iliev, Expert în educație și piața muncii, a vorbit despre modul în care universitățile își diversifică disciplinele studiate, menționând că „În colaborare cu USM, UTM și Universitatea Pedagogică, s-au dezvoltat trei programe noi de licență care nu existau până la moment, care vin să susțină inițiativele din industria IT: game design, animație, producție.”

Investițiile externe în rezidenții MITP provin din 38 de țări. Acestea au avut drept prioritate companii IT moldovenești care au o contribuție importantă la exportul de servicii tech. Majoritatea investitorilor provin din SUA, România, Germania, Italia și Marea Britanie. Anul acesta, MITP a mai înregistrat companii cu investitori din Luxemburg și Portugalia, ajutând la îmbunătățirea semnificativă a imaginii țării noastre peste ocean și pe continentul european. Vorbind despre relevanța cadrului academic pentru percepția pozitivă a țării, Decanul UTM, Dumitru Ciorbă a menționat satelitul recent lansat, la care și-a adus aportul echipa universității făcând referire, totodată la eforturile de pregătire a studenților pentru lucrul într-un context internațional, el a adăugat: „Am decis că cel puțin un program de studiu să fie în Engleză, pentru ca studenții, să fie familiarizați cu terminologia specifică domeniului IT”.

Majoritatea serviciilor prestate de către rezidenţii MITP sunt pentru piețele externe, exportul de servicii reprezentând peste 86% din profitul total în ultimul an. Aceste rezultate denotă o deschidere față de lucrul cu echipe remote şi angajarea de talente la distanță atât din partea investitorilor externi, cât și a angajatorilor locali, o tendință în continuă creștere de la începutul pandemiei. Importanța oportunităților de lucru la distanță în sectorul tech, ca motor al investițiilor străine în țară, este una dintre concluziile cheie ale conferinței, vorbitorii susținând modelul „muncă de oriunde”, care are potenţialul de a fi un pilon în afaceri, conform informațiilor IDC International Data Corporation în FutureScapes 2022.

SUM IT UP este un eveniment anual dedicat comunității tech din Moldova, organizat de Moldova Innovation Technology Park. Ediția a doua a evenimentului a fost organizată cu sprijinul Ministerului Economiei din Republica Moldova și a Moldova Future Technologies Activity (FTA) finanțată de USAID și Suedia.

Realitatea Live

06 Feb. 2026, 15:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Feb. 2026, 15:27 // Actual //  Ursu Victor

Economia din stânga Nistrului a traversat în anul 2025 cea mai profundă criză economică și socială din ultimele cel puțin două decenii și jumătate, afirmă Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”. Declarațiile au fost făcute vineri, 6 februarie 2026, în cadrul emisiunii Analize economice cu Veaceslav Ioniță, unde analistul a prezentat date care indică o prăbușire simultană a principalilor indicatori macroeconomici, fără precedent în istoria recentă a regiunii.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, PIB-ul pe cap de locuitor a înregistrat în 2025 o scădere dramatică pe malul stâng al Nistrului. Dacă pe malul drept PIB-ul a ajuns la 8,4 mii de dolari per capita, pe malul stâng acesta s-a situat la doar 3,8 mii de dolari, diferența crescând la 2,2 ori, față de 1,9 ori în 2024. Estimările arată că economia de pe malul drept a încheiat anul 2025 cu o creștere de 2,7%, în timp ce pe malul stâng s-a consemnat o contracție de cel puțin 18%, cea mai mare din ultimii 25 de ani. Comparativ cu anul 2010, PIB-ul regiunii este mai mic cu 13%, situația fiind mai gravă decât acum 15 ani, în pofida faptului că regiunea a trecut deja prin trei crize economice majore.

Industria, pilonul de bază al economiei din stânga Nistrului, a suferit cea mai mare prăbușire din istorie, susține economistul. Producția industrială estimată pentru 2025 este de aproximativ 12 miliarde de lei, în scădere cu peste 30% într-un singur an, cea mai abruptă cădere de la începutul industrializării regiunii. În prezent, industria funcționează la circa 75% din nivelul anului 1989, iar structura economiei rămâne extrem de vulnerabilă, în condițiile în care aproximativ 60% din activitate depinde direct de gazul din Federația Rusă, în special prin sectorul energetic și metalurgic.

Diferențele dintre cele două maluri ale Nistrului s-au accentuat și la capitolul venituri ale populației. În 2025, salariul mediu lunar pe malul drept este estimat la cel puțin 15.700 de lei, în timp ce pe malul stâng acesta a ajuns la doar 7.800 de lei, de două ori mai mic. Dacă în urmă cu zece ani salariile din stânga Nistrului erau comparabile sau chiar mai mari, în prezent decalajul s-a adâncit semnificativ: veniturile au crescut cu peste 10 mii de lei pe malul drept, față de doar 1.300 de lei pe malul stâng.

Situația pensionarilor este descrisă de analist drept alarmantă. Pensia medie lunară pe malul drept a ajuns în 2025 la 4.200 de lei, în timp ce pe malul stâng este sub 1.900 de lei, de 2,2 ori mai mică. În ultimul an, pensiile reale au crescut cu 2,5% pe malul drept, dar au scăzut cu 8,9% pe malul stâng. Comparativ cu acum zece ani, pensionarii din stânga Nistrului trăiesc mai prost, iar nivelul real de trai este similar celui de acum 25 de ani.

Creșterea prețurilor a erodat suplimentar puterea de cumpărare. În 2025, inflația a fost de 14,7% pe malul stâng și de 7% pe malul drept. Pe termen lung, în ultimii 25 de ani, prețurile din stânga Nistrului au crescut de 11,1 ori, față de 6,7 ori pe malul drept, în pofida avantajelor legate de costurile mai mici la energie și servicii.

Exporturile au atins, la rândul lor, un minim istoric. În 2025, volumul exporturilor din stânga Nistrului a coborât la 436 de milioane de dolari, cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani. Totodată, structura exporturilor s-a schimbat radical: aproximativ 70% din livrările externe au fost direcționate către malul drept, România și alte state ale Uniunii Europene, în timp ce exporturile către Federația Rusă s-au redus la doar 25 de milioane de dolari.

„Stânga Nistrului a intrat în 2025 în cea mai profundă criză economică și socială din ultimii cel puțin 25 de ani. Industria s-a prăbușit, PIB-ul a scăzut dramatic, exporturile sunt la minim istoric, iar populația – atât salariații, cât și pensionarii – trăiește mai prost decât în urmă cu un deceniu. Este o situație extrem de complicată, fără precedent pentru regiune”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!