Autoritățile bulgare au anunțat un plan de urgență pentru menținerea aprovizionării cu produse petroliere, după ce Statele Unite au impus sancțiuni companiei ruse „Lukoil”, principalul furnizor de țiței al Bulgariei, scrie Reuters.
„Lukoil” administrează cea mai mare rafinărie din țară, situată la Burgas, cu o capacitate de 190.000 de barili pe zi, și deține o rețea de peste 200 de stații PECO, depozite și terminale petroliere.
„Este o situație extrem de importantă, în care, împreună cu părțile interesate și partenerii noștri europeni, vom putea elabora un plan comun de acțiune la nivel european pentru gestionarea acestei crize”, a declarat ministrul Energiei, Jecho Stankov, după o reuniune de urgență cu toate instituțiile relevante.
La rândul său, ministrul Justiției, Gheorghi Gheorghiev, a confirmat că rafinăria din Burgas și mai multe filiale ale „Lukoil” se încadrează în criteriile sancțiunilor americane, însă guvernul este în contact permanent cu autoritățile SUA pentru a garanta continuarea activității rafinăriei și evitarea întreruperilor de pe piața internă.
Parlamentul Bulgariei a adoptat recent o modificare legislativă care impune ca orice vânzare de active ale „Lukoil” din Bulgaria să primească aprobarea prealabilă a guvernului și a serviciilor de informații.
Potrivit agenției Reuters, Ministerul de Interne și serviciile de securitate au implementat măsuri suplimentare de protecție și supraveghere la rafinăria din Burgas, pentru a asigura continuitatea producției și siguranța instalațiilor.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!