Vitezomanii sunt luaţi la ţintă. Autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru cei care vor să calce pedala

15 Iun. 2022, 11:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iun. 2022, 11:47 // Actual //  bani.md

Pedepsele pentru șoferii care încalcă sistematic Regulamentul circulației rutiere vor fi înăsprite, iar penalitățile pentru conducătorii auto disciplinați vor fi reduse. În acest sens, Guvernul a aprobat o serie din modificări la Codul penal, Codul contravențional, Legea privind siguranța traficului rutier, Legea privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și alte substanțe psihotrope, precum și la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.

În urma acestor ajustări, va fi asigurată responsabilizarea conducătorilor mijloacelor de transport, creșterea nivelului de siguranță a traficului rutier, reducerea numărului de accidente rutiere și sporirea siguranței cetățenilor Republicii Moldova în trafic și pe drumurile naționale. Astfel vor fi excluse sancțiunile complementare sub formă de puncte de penalizare pentru conducerea unui vehicul, care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice.

De asemenea, va fi introdusă sancțiunea contravențională sub formă de avertisment (opțiune pe lângă amendă) pentru nerespectarea marcajului rutier de către conducătorii mijloacelor de transport. Totodată, vor fi introduse sancțiuni mai aspre pentru conducătorii, care încalcă frecvent și repetitiv regulamentul circulației rutiere.

-va fi suspendat dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 180 de zile, pentru conducătorii care vor depăși limita vitezei de circulație, mai mult de 40 km/h, stabilită pentru un anumit sector de drum, precum și în cazurile în care aplicarea sancțiunii contravenționale principale condiționează acumularea a 15 puncte de penalizare, drept oferit direct agentului constatator (Poliție)

-se va institui răspunderea contravențională a proprietarului mijlocului de transport, în cazul în care, la expirarea termenului de 60 de zile lucrătoare de la recepționarea solicitării Poliției, acesta refuză sau se eschivează de a comunica identitatea persoanei căreia i-a fost încredințată conducerea vehiculului, implicat în comiterea unei contravenții în domeniul circulației rutiere

– nu va fi permisă înmatricularea și inspecția tehnică periodică a vehiculelor, dacă acestea au în istoric încălcări, iar executarea sancțiunii contravenționale aplicate prin hotărârea/decizia definitivă asupra cauzei contravenționale este activă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!