Elite economice în scădere! Moldova pierde aproape o treime din companiile mari

30 Apr. 2026, 11:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Apr. 2026, 11:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Proiectul de modificare a Legii contabilității schimbă structura companiilor din Republica Moldova, reducând numărul firmelor mari și mijlocii și mutându-le în categorii inferioare, cu obligații mai lejere.

Datele oficiale arată că, în prezent, din totalul de 68.725 de entități, doar 150 sunt considerate companii mari și 791 mijlocii. Restul sunt, în mare parte, firme mici și micro .

După aplicarea noilor praguri, tabloul se schimbă vizibil, numărul companiilor mari scade de la 150 la doar 104, iar al celor mijlocii de la 791 la 582. În paralel, o parte din aceste firme „coboară” în categoria întreprinderilor mici, care însă, paradoxal, se reduce și ea numeric, deoarece peste 1.100 de firme mici vor deveni microîntreprinderi .

Schimbarea vine din majorarea semnificativă a pragurilor financiare. Pentru a fi considerată firmă mijlocie sau mare, o companie va trebui să depășească limite mult mai ridicate ale veniturilor și activelor până la 960 milioane lei cifră de afaceri și 480 milioane lei active pentru categoria mijlocie .

Efectul este unul în lanț: companiile mijlocii devin mici, cele mici devin micro, iar categoria firmelor mari se subțiază.

Pentru business, această „retrogradare” vine cu beneficii directe. Companiile care ies din categoria mijlocie sau mare scapă de o parte din obligațiile stricte, inclusiv de auditul financiar obligatoriu, și vor putea întocmi rapoarte simplificate.

Autoritățile spun că măsura este necesară pentru a alinia Moldova la standardele Uniunii Europene și pentru a reduce povara birocratică asupra mediului de afaceri. Practic, mai puține firme vor fi tratate ca „mari” sau „mijlocii”, chiar dacă dimensiunea lor economică rămâne aceeași.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Nov. 2026, 13:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Nov. 2026, 13:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Depozitele de produse petroliere din Republica Moldova, inclusiv cele neutilizate sau conservate, urmează să fie inventariate și evaluate pentru a stabili unde pot fi păstrate rezervele de carburanți necesare în situații de criză. Ministerul Energiei pregătește un exercițiu național care va cuprinde atât infrastructura publică, cât și cea privată.

Autoritățile vor să determine ce capacități de depozitare există, cât de mult sunt utilizate și care dintre ele pot fi folosite pentru constituirea stocurilor de urgență. Vor fi examinate și instalațiile care ar putea fi repuse în funcțiune prin modernizare, reconstruire sau recondiționare.

Evaluarea urmează să arate ce investiții sunt necesare pentru recuperarea infrastructurii existente și dacă trebuie construite spații suplimentare de depozitare. Rezultatele vor sta la baza unui plan de acțiuni prevăzut de Legea privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere.

Potrivit anunțului ministerului, nota conceptuală publicată stabilește obiectivele, abordarea generală și etapele evaluării. În baza acesteia va fi elaborat un regulament care va detalia procedura de inventariere și evaluare. Proiectul urmează să fie consultat cu autoritățile, proprietarii și operatorii depozitelor, precum și cu alte părți interesate.

Crearea rezervelor de urgență a fost aprobată de Parlament în iunie 2026. Acestea trebuie să acopere cel puțin 61 de zile de consum intern sau echivalentul a 90 de zile de importuri nete, fiind aplicat indicatorul mai mare. Stocurile vor fi constituite treptat, până la 30 iunie 2034, responsabilitatea fiind împărțită în mod egal între Entitatea Centrală de Stocare și importatorii de produse petroliere.