Scandal pe piața financiară: CNPF vorbește despre calomnii și acuzații fabricate

20 Mai 2026, 10:07
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mai 2026, 10:07 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) respinge acuzațiile lansate în spațiul public de compania Double Case SRL și reprezentanții acesteia, pe care le califică drept „calomnioase, denigratoare, nefondate și manipulatorii”, susținând că acestea vizează activitatea instituției și a conducerii sale.

Potrivit unui comunicat al CNPF, instituția afirmă că acuzațiile formulate au apărut în contextul procedurilor de examinare și autorizare desfășurate de autoritate. Reprezentanții instituției precizează că anumite persoane nu au promovat examenul, iar una dintre candidate, identificată drept dna Tăbîrță, nu a fost admisă la examen din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute de actele normative ale CNPF, fiind invocată lipsa studiilor relevante.

Totodată, CNPF anunță că în privința acuzațiilor formulate la adresa președintelui instituției, Dumitru Budianschi, au fost inițiate proceduri legale pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, precum și pentru sancționarea presupuselor fapte de calomnie.
Instituția a făcut apel către reprezentanții mass-media să utilizeze exclusiv surse oficiale și să manifeste responsabilitate în publicarea unor informații și acuzații neverificate.

03 Oct. 2026, 11:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 11:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua, în perioada 4–6 octombrie, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va participa la cea de-a 10-a reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

În cadrul reuniunii vor fi discutate evoluțiile în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, progresele în implementare a reformelor, precum și cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate. Pe agendă se află, de asemenea, cooperarea economică și sectorială dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Reuniunea Consiliului de Asociere va fi urmată de o conferință de presă.

Agenda Premierului include și întrevederi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene Kaja Kallas, Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, Comisarul european pentru Afaceri Interne și Migrație, Magnus Brunner și Comisara europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, Maria Luís Albuquerque.

Premierul Vasile Tofan se va întâlni, de asemenea, cu Directorul general al DG ENEST, Gert Jan Koopman, și cu Prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever. Totodată, Șeful Executivului va participa la un eveniment public, dedicat Parcursului european al Republicii Moldova și va discuta cu reprezentanți ai mediului de afaceri belgian despre oportunitățile de cooperare economică și investiții.